Potrivit Variety, autorul notează că „Fjord”, drama politică a lui Cristian Mungiu, este în cinematografe de două săptămâni și se întreabă unde este dezbaterea, unde este focul discuțiilor pe care un film de acest tip ar trebui să îl genereze. La Festivalul de Film de la Cannes din mai, lungmetrajul a câștigat Palme d’Or și a fost imediat pomenit ca posibil candidat la Oscar, atât la categoria film internațional, cât și la cea de cel mai bun film. În ciuda acestui statut, reacțiile publice rămân discrete, în timp ce atenția presei pare concentrată pe alte titluri, precum „You Can See Everything”.
Filmul urmărește familia Gheorghiu, formată din Mihai Gheorghiu, interpretat de Sebastian Stan, soția sa Lisbet, jucată de Renate Reinsve, originară din Norvegia, și cei cinci copii ai lor, mutată din București într-un sat de pe coasta norvegiană. Liniștea este tulburată când o profesoară de educație fizică observă o vânătăi pe umărul adolescentei Elia, interpretată de Vanessa Ceban. Ancheta scoate la iveală că părinții au lovit copiii ocazional, sub formă de palme ușoare pe fund sau pe mâini, gesturi pe care Mihai le recunoaște în fața poliției. În sistemul norvegian, copiii sunt luați imediat și plasați în plasament pentru o perioadă nedeterminată, iar familia se confruntă cu perspectiva pierderii definitive a copiilor și chiar cu riscul detenției pentru o pedeapsă corporală minoră.
La Cannes, autorul spune că a purtat circa cincizeci de discuții despre „Fjord” și că, cu două excepții, toți interlocutorii au susținut că filmul prezintă ambele părți și nu ia poziție. În realitate, narațiunea îi prezintă pe Mihai și Lisbet ca oameni iubitori, creștini evanghelici sumbri și blânzi, dar și ca părinți cu un control strict, fără dispozitive tehnologice și cu o atitudine conservatoare față de apropierea Eliei de colega Moora, interpretată de Henrikke Lund-Olsen. Critica la adresa familiei există, însă aceasta nu echilibrează acțiunile autorităților.
Varianta văzută de autor este aceea a unei docudrame politice în tradiția New Hollywood, construită pe un caz real din Norvegia, cu elemente preluate din alte cazuri europene. Modelul invocat este cel al filmelor precum „Norma Rae”, „Z” sau „Erin Brockovich”, în care protagoniștii se confruntă cu un sistem opresiv. În „Fjord”, forța care amenință familia este birocrația progresistă norvegiană, agenția pentru protecția copilului, programată să greșească de partea siguranței și care ajunge să greșească de partea inumanității. Regizorul Cristian Mungiu, descris ca liberal, este interpretat de unii ca făcând un film cu mesaj de dreapta, etichetat chiar ca „film MAGA”, etichetă pe care autorul o respinge.
Povestea este prezentată ca o pledoarie împotriva unui mental progresist rigid și autoritar, în care funcționarii școlii și ai serviciilor sociale au un ton sigur și detașat când discută despre luarea copiilor. Filmul construiește și un conflict spiritual între progresiștii Europei noi și creștinii Europei vechi, arătând prejudecățile față de rădăcinile evanghelice ale familiei. Dincolo de această dimensiune, mesajul central identificat este avertismentul împotriva unui sistem atât de convins de propria virtute încât este dispus să distrugă ceea ce pretinde că salvează.
