Potrivit ScreenRant, Mike Flanagan este cel mai prolific adaptator al lui Stephen King din Hollywood în ultimul deceniu. Criticul publicației notează că, deși romanele și nuvelele scriitorului sunt ecranizate constant de la apariția lui Carrie în 1974, Flanagan a reușit să păstreze cel mai constant tonul lui King după Rob Reiner, care regizase Stand by Me și Misery în patru ani.
În 2017, regizorul a marcat prima sa intervenție în opera lui King cu adaptarea claustrofobică a lui Gerald’s Game. În 2019 a realizat Doctor Sleep, o continuare a lui Shining care încearcă să reconcilieze intențiile originale ale scriitorului cu filmul lui Stanley Kubrick. Ulterior a transpus pe ecran The Life of Chuck, o poveste mai optimistă, și a revenit la Carrie sub formă de miniserie, extinzând personajele, backstory-urile și mitologia telekineziei.
Aceste proiecte sunt prezentate ca adaptări corecte, chiar dacă unele alegeri, precum finalul miniseriei Carrie, au fost contestate de fani. Potrivit analizei, însă, producția care se apropie cel mai mult de senzația de a răsfoi un roman de King nu este niciuna dintre adaptările oficiale, ci Midnight Mass, serial care nu are la bază niciun text al scriitorului.
Seria construiește un oraș mic, obișnuit, american, tulburat de sosirea unui outsider misterios, o structură recurentă în romanele lui King. Paralelele sunt trase cu Salem’s Lot, unde un scriitor se întoarce în orașul natal și găsește o colonie de vampiri condusă de Kurt Barlow, sosit sub pretextul deschiderii unui magazin de mobilă antică. În Midnight Mass, un nou preot apare ca înlocuitor al celui vechi și își urmărește propriile intenții, iar rezultatul este descris ca o versiune mai satisfăcătoare a lui Salem’s Lot decât adaptările oficiale ale acestuia, care nu au reușit să fie înfricoșătoare.
Midnight Mass este descris ca un proiect de pasiune al lui Flanagan, legat de educația religioasă și de experiențele cu sobrietatea. Serialul folosește tropii horrorului, jump scare-urile și monștrii pentru a reflecta slăbiciunile umane ale personajelor. Vampirismul devine punctul de plecare pentru teme universale precum lupta cu dependența, durerea și vinovăția catolică, iar nevoia de a trăi cu poftele de sânge și aversiunea față de lumină este folosită ca metaforă a pedepsei existențiale de a trăi cu remușcarea pentru o viață pierdută.
