Potrivit Sight and Sound, lungmetrajul lui Florin Șerban, You Don’t Belong Here, câștigător al Leopardului de Aur, începe în Reșița, într-o noapte rece, cu un grup de cicliști înfășurați în hanorace care pătrund printr-un pasaj subteran. Ei parchează pe o stradă obișnuită, distrug anvelope, sparg parbrize și lipesc autocolante. Un bărbat rom iese din casă să-i provoace și este bătut la pământ. În altă zonă, un doctor se întoarce de la alergare și găsește mașina vandalizată, iar pe autocolant se citește titlul filmului.
Filmul scris, regizat și produs de Florin Șerban urmărește consecințele după ce victima agresiunii moare și ajunge la spitalul unde lucrează dr. Marius Călimanescu, interpretat de Adrian Văncică. Medicul este un membru respectat al comunității, prieten cu șeful poliției Silviu, jucat de Alex Conovaru, văduv și părinte singur al adolescentului Ioan, interpretat de Teodor Butănescu. Portretizat ca un chirurg talentat care a renunțat la o carieră mai profitabilă pentru a rămâne în orașul natal, Călimanescu pare inițial mulțumit de sine. Are relații sexuale ocazionale cu colega Dana, interpretată de Cristina Richter, și manifestă dezamăgire față de lipsa de ambiție a fiului său, pe care îl vede ca un eșec.
În paralel, familia romă a victimei protestează în sala de așteptare împotriva efectuării autopsiei. Ioan apare la spital cu o leziune la picior, refuză să se identifice și medicul își dă seama că traumatismul nu provine dintr-o cădere de pe bicicletă. Pe măsură ce poliția vrea să-l audieze pe băiat pentru omucidere, Călimanescu începe să recunoască în fața Danei că este perceput ca dur și se teme că percepția este corectă. Traiectoria sa este descrisă ca apropiată de cea a lui Iov din Vechiul Testament, iar ideea de a cere standarde mai înalte este prezentată ca o acoperire pentru aroganță.
Recenzia notează o construcție a scenelor apropiată de cea din filmele lui Nuri Bilge Ceylan, cu conversații lungi lăsate să se desfășoare de la început la sfârșit, în timp ce narațiunea avansează cu un sentiment de inevitabilitate. Imaginea lui Liviu Mãrghidan surprinde peisaje urbane reci și decupează spațiile domestice și instituționale cu precizie. Sunt invocate asemănări cu Graduation și R.M.N. de Cristian Mungiu, precum și cu Winter Sleep și About Dry Grasses de Ceylan, într-o lume a bărbaților de vârstă mijlocie atrași în compromis și corupție.
Critica subliniază că filmul își include propria autocritică, de pildă printr-o scenă de reuniune școlară în care foștii colegi se laudă cu viețile lor. Camerele statice, cadrele atent compuse și ritmul apăsat generează mai multe întrebări decât răspunsuri și așază personajele într-o stare de resemnare. Mise-en-scène-ul este descris ca epuizat, iar spitalul pare aproape tăcut, cu foarte puțini pacienți. Lucrarea este considerată solidă și un câștigător necontroversat al Leopardului de Aur, dar subiectul și tratamentul său sunt percepute ca excesiv de familiare.
