Potrivit The Guardian, thrillerul muzical de la Netflix „Heartland” cu Jessica Chastain în rol principal rămâne mai degrabă o rată decât un succes. Lungmetrajul regizat de Shana Feste, scenaristă și regizoare cunoscută pentru „Country Strong” din 2010, urmărește o fostă vedetă country transformată în detectiv amator care revine pe Music Row pentru a-și căuta nepoata dispărută. Recenzia notează că filmul încearcă să folosească tensiunile Nashville-ului, dar nu reușește să-și găsească un ton stabil.
În centrul poveștii se află Misty Jones, interpretată de Chastain, o cântăreață retrasă de două decenii pe o fermă în Georgia după o plecare abruptă din Nashville. Personajul este prezentat ca un arhetip aspru al scenei country, irascibil, cu un trecut marcat de singurătate și autodistrugere. Revenirea în oraș este declanșată de fratele ei înstrăinat, interpretat de Paul Sparks, care o roagă să ajute la găsirea lui Charlie Heart, o tânără de 22 de ani jucată de Carter Faith. În jurul dispariției se construiesc indicii de tip serial: un potențial stalker, un ex-suspicios Jace jucat de Ross Lynch și managerul Roy Combs interpretat de Garrett Hedlund.
Primele minute ale filmului de aproape două ore trec rapid prin clișeele unei femei distruse, cu detalii precum o sticlă de bere pe noptieră sau un Grammy într-un frigider gol. The Guardian remarcă prezența unor repere reale ale Nashville-ului, precum Bluebird Cafe, care dau producției un sentiment rar pentru Netflix de ancorare locală. Atmosfera mizează pe un amestec de southern gothic și anti-eroină, cu trimiteri la „Sharp Objects”, dar ritmul rămâne unul de drum accidentat.
Muzica, compusă din piese country reinterpretate și interpretate în locații reale, este descrisă ca inofensivă și, în unele momente, excesiv de cornie. Scenele din baruri cu whisky și apariții ale unor figuri din scena live, precum Channing Wilson care cântă „Tall, Tall Trees” de Alan Jackson, aduc un plus de autenticitate. În același timp, accentul afectat și replicile rostite cu seriozitate totală, precum „there’s no such thing as good girls”, sunt citate ca exemple de directitudine care devine uneori camp.
Chastain rămâne elementul central de urmărit în fiecare scenă și încearcă să nuanțeze durerea personajului sub o mască de pistol și histrionism. Finalul, considerat convențional, beneficiază doar de prezența lui Jennifer Nettles de la Sugarland. În ansamblu, scrie The Guardian, „Heartland” oscilează între kitsch și seriozitate, dar rămâne mai degrabă destinat să ruleze pe fundal decât să devină un hit.
