În cronica publicată de Films in Frame, Victor Morozov scrie despre „Minotaur”, adaptare-updatare a unei povești despre adulter marca Claude Chabrol, în care regizorul rus Andrei Zviaghințev își recreează din exil patria pierdută, blocată într-un ciclu de autodistrugere. Potrivit Films in Frame, Morozov plasează filmul pe fundalul conflictului din Ucraina și al unui sentiment vâscos de neputință, la aproape zece ani de la „Nelyubov” (2017). Criticul spune că nu i-a dus dorul lui Zviaghințev și că nu s-a grăbit să vadă noul film la Cannes, deși se afla acolo în timpul proiecțiilor și aproape că s-a izbit de regizor îmbrăcat în alb din cap până-n picioare.
Morozov consideră că Zviaghințev pare împotmolit într-o viziune mizantropă asupra lumii, cu atât mai consensuală cu cât este celebrată la marile gale de premiere din Occident. Critica sa la adresa Rusiei contemporane rămâne, în viziunea autorului, generică, sub umbrela poncifului corupției endemice. Succesul lui „Leviafan” (2014), nominalizat la Oscar, l-a transformat într-o valoare de export. În comparație, Nadav Lapid, care și-a turnat rechizitoriul „Ken/Yes” cu finanțare de la Ministerul Culturii din Tel Aviv, riscă mereu, în timp ce Zviaghințev este descris ca artist-emblemă al Cannes-ului. „Minotaur” seamănă, potrivit cronicii, cu „Elena” (2011), „Leviafan” și „Nelyubov”, iar actualitatea i se insuflă prin război.
Filmul conține, scrie Morozov, cele mai urgente imagini din opera lui Zviaghințev și, oricum ar fi privit, Putin nu are cum să iasă bine. Regizorul face din Riga un oraș rusesc de provincie, lipește „Z” pe lunetele mașinilor, filmează afișe de mobilizare și convoaie de tancuri. „Minotaur”, care va reprezenta Franța la Oscaruri, se preface că nimic nu s-a schimbat: Rusia știută încă există, iar războiul a adăugat doar un strat suplimentar de abjecție. Povestea urmărește dizolvarea unui cuplu burghez – el, Dmitri Mazurov, șef la o firmă, ea, Iris Lebedeva, care își „face de cap” pe la spate – cuplată la aberația conflictului militar. Când protagonistului i se cere să facă o listă cu persoane apte de război, acesta delegă sarcina și se ocupă personal de amantul soției. Spre final, filmul deschide o paranteză cu civili mobilizați care își iau rămas-bun de la familii.
Morozov notează că, deși Zviaghințev a renăscut după ani dificili, programul propus rămâne același cu cel din „lumea de ieri”. Războiul merge înainte nu doar din decizii autoritare, ci și din cinism și lașitate individuală, însă în țara unde a fost sugrumată recent până și ultima publicație liberă, Novaya gazeta, lucrurile sunt mult mai rele. Cu toată acreala nihilistă, „Minotaur” nu poate fi decât o cosmetizare a Rusiei contemporane, iar filmul rulează în cinematografe din 13 noiembrie.
