Potrivit RogerEbert.com, Festivalul de Film de la Veneția 2026 a găzduit trei premiere comentate în aceeași cronica: Ink de Danny Boyle, Moragheb de Mohsen Gharaei și Too Much Sugar de Robert Greene și Robert Kolodny. Cele trei titluri sunt tratate ca exemple diferite de abordare a narațiunii contemporane, de la drama istorică la neorealismul iranian și la hibridul documentar-ficțiune.
Ink reconstruiește scena presei londoneze din anii 1960 și 1970 prin figura lui Rupert Murdoch și a editorului Larry Lamb. Murdoch este prezentat ca un Dr. Frankenstein al presei, iar Lamb, interpretat de Jack O’Connell, apare ca monstrul creat de acesta. Guy Pearce îl interpretează pe Murdoch. Filmul folosește obiective fisheye, o secvență cu camera pe jos în redacție și camere GoPro montate pe Jaguarul lui Lamb. Imaginea este semnată de Alwin H. Küchler, muzica de Daniel Pemberton, iar scenariul este adaptat de James Graham după piesa sa cu același nume. Cronica notează probleme legate de politicile sexuale din scenariu și de construcția personajului Jules Davies, interpretat de Claire Foy, descris ca un compozit al jurnalistelor din Fleet Street, precum și o deviere istorică în finalul în care Murdoch se distanțează de Lamb.
Moragheb, cunoscut și ca Falling House, urmărește o familie din suburbiile Teheranului al cărei imobil este programat pentru demolare într-un proiect de reamenajare. Rashid, interpretat de Farhad Aslani, este gardian în închisoare și exercită un control patriarhal asupra soției Zinat, interpretată de Rima Raminfar, și al fiicelor Janan, interpretată de Elena Khakbazan, și Ensi, interpretată de Laleh Marzban. Ensi trimite fotografii agențiilor de modeling din străinătate și obține un interviu la Istanbul. Filmul este regizat și co-scris de Mohsen Gharaei împreună cu Emad Khodabakhsh și este plasat în tradiția neorealistă iraniană a anilor 1990, cu referințe la Abbas Kiarostami, Jafar Panahi, Mohsen Makmalbaf și Majid Majidi. Sunt vizibile influențe ale dramaturgiei de tip kitchen sink, de la Arthur Miller și John Osborne, până la televiziunea live a anilor 1950 Marty și Requiem for a Heavyweight și la dramele politice americane ale lui Sidney Lumet.
Too Much Sugar este descris ca un exercițiu în care participanții își imaginează și realizează un film despre propriile vieți. Protagoniștii sunt doi foști deținuți care locuiesc vizavi în cul-de-sac în Missouri: Ryan „Holli-wood” Hollinger, alias „Toe Tag”, fost luptător WWA, tâmplar și rapper amator, tată a șase copii cu cinci femei, și Michael Mydgett, alias „AccRite”, boxer și constructor, tată a cinci copii cu patru femei. Greene îl întâlnește pe Ryan la un meci de baschet pentru copii și extinde ideea inițială a acestuia. Filmul include reimaginări în genuri diferite și un pivot către AccRite, marcat de pierderea fiului de 16 ani într-o împușcătură după o petrecere. Lucrarea se înscrie în seria de proiecte hibride a lui Greene și Kolodny, alături de Procession și Bisbee ’17.
Analiza sintetizează Ink ca un film sigur din punct de vedere tehnic, dar neîncrezător din punct de vedere istoric, Moragheb ca o dramă domestică și politică care adună influențe și le folosește consecvent, iar Too Much Sugar ca cea mai neconvențională și liberă intrare din filmografia celor doi realizatori.
