Potrivit Scena9, trecerea prin TIFF 2026 a lăsat câteva titluri care ilustrează direcții diferite ale producției recente. În contextul unei selecții stufoase, cronica reunește filme despre corp, memorie și identitate, pornind de la observarea unui curent al cinematografiei britanice care rescrie teen movie-ul prin sexualitate și mize politice, cu referiri la How to Have Sex și Saltburn.
Truly Naked se înscrie în acest curent. Filmul urmărește adolescentul Alec, interpretat de Caolán O’Gorman, care trăiește primul fior alături de Nina, jucată de Safiya Benaddi, în paralel cu activitatea sa de operator pentru tatăl său, actor porno. Proiectul încearcă să pună în discuție sexul sentimental și sexul tranzacțional, cu o abordare nuanțată a feminismului și a industriei pentru adulți. Critica notează însă o privire clinică care transformă pornografia în caz și o rezervă care menține filmul mai textual decât carnal, confirmând în final o diviziune între un sex bun și unul rău legată de figura tatălui.
Din aceeași selecție vine documentarul Far from Maine de Roy Cohen. Filmul dezghiocă amintirea prietenului palestinian din adolescență, Aseel, militant asasinat de forțele israeliene, printr-o elegie construită din prezent. Povestea se leagă de inițiativa Seeds for Peace, tabără din anii nouăzeci din SUA unde participau copii ai elitelor din Orientul Mijlociu, cu speakeri precum Bill Clinton. Obiectul rămâne mai degrabă afectiv personal decât o discuție politică aplicată, deși existența sa bruiază imaginea unui stat monolitic.
The President’s Cake este debutul de anul trecut al irakianului Hasan Hadi, distins cu premiul Caméra d’Or la Cannes și realizat cu o echipă românească, imagine semnată de Tudor Panduru și montaj de Andu Radu. Acțiunea are loc la începutul anilor ’90, în timpul bombardamentelor asupra Irakului. O fetiță parcurge un periplu picaresc prin bazaruri și străduțe pentru a strânge ingrediente pentru un tort în onoarea lui Saddam Hussein. Filmul construiește un portret social pestriț și folosește figura dictatorului ca leitmotiv vizual, legând istoria mare de cotidianul supraviețuirii.
Rose, de Markus Schleinzer, este plasat la puțină vreme după Războiul de Treizeci de Ani, 1618-1648. Protagonista Rose, interpretată de Sandra Hüller, este o femeie deghizată în bărbat, fostă luptătoare ajunsă moșieriță, care se căsătorește cu o femeie pentru a-și extinde proprietatea și trebuie să facă față rigorilor identității normative de gen. Filmul evoluează spre o scenă de dezvăluire și este citit alături de precedente istorice precum Silvestre de João César Monteiro și Andrei Rubliov de Andrei Tarkovski, păstrând un sentiment cosmic marcat de peisaje rurale și de prezența unui corp mineral al lui Hüller.
