Potrivit The Hollywood Reporter, documentarul The Row, semnat de Bryan Fogel, regizorul lui Icarus, a fost prezentat la Telluride Film Festival și este descris ca o incursiune în canotajul în larg pe aceeași linie de intensitate cu Free Solo în alpinismul fără asigurare. Filmul are 87 de minute, respectiv 1 oră 27 de minute, și urmărește un proiect personal de traversare solo a Pacificului.
Protagonistul este Tez Steinberg, prezentat ca veteran al 47 de maratoane, două Iron Mans și unui ultra-maraton de 145 de mile. După moartea tatălui său, Steinberg decide să vâslească singur de la California la Hawaii, 2.500 de mile, într-o ambarcațiune de 23 de picioare construită manual din fibră de sticlă. În barcă se află tehnologie de navigație, telefoane prin satelit și o replică a mingii de volei Wilson din Castaway. Filmul arată săptămâni petrecute cu delfini, pescăruși și propriile gânduri ale lui Steinberg.
O parte importantă a materialului provine din filmările realizate de Steinberg în timpul primei călătorii, înregistrări stabilizate de la bord care surprind valurile, ploile și liniștea apăsătoare a Pacificului. Montajul este realizat de Justin Krook, Collin Kriner și RJ Buckley, iar în secvențele în care narațiunea nu vizualizează un incident, intervin animațiile Office of Development and Design, între realism fotografic și halucinație. Fogel se implică între prima și a doua traversare și însoțește pregătirea, pe care o descrie ca insuficientă.
Steinberg decide apoi să repete experiența, de data aceasta pe o distanță mai mare și cu factori motivaționali mai traumatizanți. Pe uscat apar interviuri talking head cu fratele, sora și mătușa sa, care abordează proiectul cu o detașare aproape factuală. Fogel nu îl scoate pe protagonist din vizuirea necesară avansării, iar Steinberg apare mai degrabă robotic și zeloas, apropiat de tiparul descris pentru Bryan Johnson, subiectul lui Don’t Die: The Man Who Wants to Live Forever. În comparație cu Free Solo, lipsește figura echivalentă Sanni McCandless, partenera lui Alex Honnold, care mediază relația cu exteriorul.
Recenzia notează că documentarul este captivant și emoționant, dar că nu beneficiază de o contemplare post-proiecție și rămâne la suprafața întrebărilor despre traumă, masculinitate și familie. În ciuda unor alegeri artistice îndrăznețe, filmul nu reușește să depășească anumite bariere, iar obiectivitatea simulată devine o alegere estetică. În final, The Row reușește să implice spectatorul într-un demers greu de înțeles.
