Potrivit The Hollywood Reporter, recenzia publicată după premiera de la Telluride Film Festival prezintă The Idiot(s) ca un tribut jucăuș și indulgent adus Annei Dostoievski, soția lui Fiodor Dostoievski. Filmul, în regia lui Malgorzata Szumowska și Michal Englert, îi are în rolurile principale pe Aimee Lou Wood și Johnny Flynn și încearcă să scoată din umbră munca invizibilă a compagnei scriitorului.
Acțiunea îl găsește pe cuplu în Germania, unde Fyodor ar trebui să lucreze la următorul proiect. În realitate, personajul lui Flynn evită scrisul, petrece cu literații de elită, inclusiv rivalul Ivan Turgenev interpretat de Christian Friedel, și pierde bani la ruletă. Notele sale sunt goale sau conțin desene. Anna, interpretată de Wood, transcrie manuscrisul care va deveni The Idiot și reacționează cu entuziasm la progres.
Recenzia notează că Wood construiește o Anna cu strălucire neșlefuită și voință puternică, evitând portretul victimei. Introducerea amintește de rolul său din The White Lotus, unde joacă din nou partenera entuziastă a unui bărbat mai în vârstă și morocănos. Flynn oferă un Fyodor exasperant, amestec de încredere bufă, autocompătimire și petulăță infantilă, văzut inițial privindu-se la o femeie care decojește ouă fierte în tren.
Filmul refuză clișeele biografice solemne. Sunt folosite anacronisme măiestrite, precum o reprezentație din secolul XIX a piesei Take On Me, și detalii rococo exagerate, inclusiv un desert servit printr-un câine de porțelan. Tonul rămâne ușor, chiar și când situația financiară se deteriorează.
Scenariul semnat de Szumowska, Englert, Kasper Bajon și Brid Arnstein arată Anna ca un reper activ pentru soț. Ea îl îndeamnă să scrie, încearcă să plătească facturile și, în momente critice, scrie și trimite pagini în numele lui către editorul furios. Relația este prezentată cu chimie fizică și afecțiune reală, deși imperfectă.
În a doua parte, filmul apelează la secvențe de vis absurde care repetă ciclul pierderilor la jocuri de noroc și al cererilor de bani. Critica consideră că aceste pasaje alungă ritmul și dau senzația de lipsă de încredere, pe un metraj de două ore care deja riscă să se prelungească. Pacing-ul greoi este însă pus în legătură cu anii de muncă ai Annei pentru a aduce The Idiot la public.
În final, recenzia subliniază observația lui Ivan, care îi admiră eforturile Annei, și ideea că multe cărți rusești au beneficiat de munca invizibilă a soțiilor. The Idiot(s) rămâne ascuțit și amuzant, chiar dacă își depășește uneori durata optimă.
