Potrivit Scena9, The End of Oak Street este prezentat ca un film cu dinozauri neașteptat al verii, un lungmetraj al lui David Robert Mitchell care revine la opt ani după Under the Silver Lake, proiectul descris în text ca efort de îmblânzire și comodificare asociat lui Lynch. Realizarea își propune să resusciteze un gen popular vetust, presărând aventuri americane vechi și noi între metafore mai mult sau mai puțin subtile și secvențe de acțiune destinate publicului tânăr. Critica subliniază că filmul e cu atât mai fun cu cât se demască ca operațiune ideologică, asumându-și un spielbergism de raftul trei menit să livreze o fabulă despre societate la pachet cu distracție.
Într-o secvență de la mijlocul filmului, adolescenta Audrey interpretată de Maisy Stella părăsește casa părintească, se urcă în mașină și pornește o casetă cu Valerie de Steve Winwood. Noaptea, cartierul rezidențial este invadat de dinozauri, iar pentru o clipă fricile existențiale sunt suspendate. Textul citează această imagine ca recunoaștere a supremației industriei pop americane, sugerând că șlagărele vechi vor fi ascultate chiar și în pragul morții iminente a umanității.
Acțiunea are loc în anii ’80 și îi are în centru pe Anne Hathaway și Ewan McGregor în roluri de adulți epuizați. El și-a pierdut job-ul și câștigă mărunțiș ca livrator de pizza, ea are ambiții de scriitor și tastează în pivniță. Renașterea dinozaurilor reaprinde instinctul protector și generează îmbrățișări, reuniri în jurul unității și secvențe despre valoarea legăturilor de sânge. După starurile reșapate, filmul are un aer de has been, iar lupta WASP-ilor pentru căsnicia strămoșească pare aproape o glumă, în special prin apariția inevitabilei orfane de culoare luată sub aripa familiei întregi.
Critica întreabă ce reprezintă dinozaurii: parabolă pentru imigranții opriți la graniță de administrația lui Trump, agenți ICE, reminder al crizei climatice. Filmul rejoacă scena primitivă a extincției la nivel de dioramă CGI, în contextul unor dereglări meteo noi. Sunt menționate indicii de mizanscenă, precum solzii unui stegozaur după frânghia de rufe a lui Mrs. Huddleston sau o anghilă gigantică cu dințișori care străbate etajele casei familiale. CGI-ul transformă universul într-o machetă lipsită de greutate, iar primatul creativ este cedat departamentului de VFX. Scena cea mai satisfăcătoare este cea în care tatăl ticăit este luat în fălci de T-Rex, filmul neasumându-și riscuri în cruzime.
The End of Oak Street este citat ca pastiș al lui Lynch, conștient că suburbia americană e incubator de nevroze și eșecuri. Este o fantezie regresivă jucată pe terenul lui Todd Solondz, Terry Zwigoff și Todd Haynes, cu descoperiri nici noi nici radicale, mai interesantă plastic ca delir de copil care reconstruiește lumea din enciclopedii, amestecând artefacte ale nostalgiei americane cu imaginația copilului crescut cu Cartoon Network. Obiectul compact, puțin peste 1h30, reimaginează sfârșitul lumii, adică al Americii, în acord cu posibilitățile tehnologiei. Filmul rulează în cinematografe din 14 august.
