În iunie, în câmpul din satul grec Lyssarea, au fost proiectate ultimele patru cicluri ale lui Eniaios (1948–1990), marcând încheierea Temenos-ului. Restaurarea magnum opus-ului lui Gregory J. Markopoulos a fost un proces de 25 de ani. Filmul experimental reunește 168 de role organizate în 22 de cicluri, are 80 de ore și este compus din leader negru, leader transparent și scurte fragmente din filmele timpurii ale autorului. Segmente din restaurare au fost prezentate în același loc din Lyssarea la intervale olimpice din 2004. Potrivit MUBI Notebook, în acest an cele patru seri au adus ciclurile XIX–XXII, iar aproape cincisprezece ore de material au fost proiectate în aer liber.
Temenos, care înseamnă inițial „un loc pus deoparte sau un sanctuar sacru”, desemnează atât Eniaios, cât și cinematograful în aer liber dedicat lui. Site-ul se află în municipiul Gortynia, în Arcadia. Markopoulos îl alesese pe Lyssarea, satul ancestral al tatălui său, când drumul dinspre Atena dura șase ore. În prezent, circa o sută de spectatori sunt transportați cu două autocare din Piața Karaiskaki din Atena spre zona de proiecție. În 1967 Markopoulos și-a retras întreaga filmografie de la distribuție, de la primul scurtmetraj din 1940 până la proiectele finalizate dar neimprimate, și a conceput Temenos-ul ca un amfiteatru de ecrane în care opera să existe în forma cea mai pură, „film as film”.
Eniaios este construit pe variații de luminozitate. Leader-ul transparent produce un alb intens, leader-ul negru creează ecran întunecat, iar între ele apar excerpturi de câteva secunde din filmele timpurii, lipsite de calități narative. Fiecare imagine rareori depășește șase secunde, multe fiind de o singură imagine. Ciclul XXII are o durată de patru ore și 43 de minute, cu cinci schimbări de rolă. Proiecția este silențioasă, sonorizată de câini, de deplasarea scaunelor din material textil și de proiector.
După moartea lui Markopoulos în 1992, Robert Beavers a preluat custodia arhivei, restaurările lui Eniaios și viziunea Temenos-ului. Istoricul P. Adams Sitney a participat la fiecare ediție între 2004 și vara lui 2025. În a treia seară Beavers a găzduit o discuție în cercuri de scaune de grădină. În tradiția edițiilor, a fost publicat un folio mare, cu un lăcuste pe copertă, care reimprimă eseul din 1992 „The Future of the Temenos and its Boundaries” alături de traducerea în greacă, textul lui Beavers „Poverty & Need and Abundance & Ingenuity” și lista anotată de Markopoulos a filmelor din care provin materialele pentru ciclurile XIX–XXII. Ultima imagine este atribuită lui figalea, lucrare necirculată, notată în folio „[morning, phosphorous / the light bearer, the morning star]”.
Proiecția s-a încheiat în jurul orei trei dimineața. Beavers ceruse un moment de tăcere la final, iar după câteva minute a rostit „Thank you”. Spectatorii au urcat pe deal spre autocare, unde o masă pliantă oferea pahare și o sticlă de țuică de struguri. În zori, grupul a revenit spre Atena, la Piața Karaiskaki, încheind propriul ciclu de pelerinaj.
