Cinémathèque française anunță o retrospectivă majoră dedicată lui Tai Katō, programată între 14 octombrie și 26 noiembrie 2026. Potrivit MUBI Notebook, eseul publicat pe 13 octombrie 2026 încearcă să explice vizibilitatea parțială ca semnătură a regizorului japonez. Textul arată cum Katō a construit imaginea prin împărțire, stratificare și obstrucție, nu prin claritate totală.
În „Blood of Revenge" din 1965, scena în care Hatsue, o tânără legată prin contract de o casă de plăceri, cere permisiunea să-și vadă tatăl pe moarte, ilustrează metoda. Hatsue apare complet în cadru, Okatsu stă mai în spate, parțial ecranată de o pânză translucidă, un bărbat intră din dreapta, o femeie trece în prim-plan pe stânga și ascunde temporar acțiunea. Patru personaje ocupă zone diferite, iar atenția se mută între ele fără ca vreunul să domine.
Katō debutează ca regizor de lungmetraj în 1951 la Takara Productions, o companie independentă, și ajunge la Toei în 1956, inițial ca asistent de regie, reluând regia în anul următor. Primul său film widescreen, „Genji Kurō Sassōki: Nuregami Nitōryū" din 1957, este realizat în procesul SuperScope 2:1. La Toei lucrează în jidaigeki și chanbara, iar în anii 1960 își adaptează limbajul vizual la ninkyō eiga. Nepot al lui Sadao Yamanaka, intră la Toho ca asistent în 1937 alături de Mikio Naruse și Daisuke Itō și este asistent de regie pentru Akira Kurosawa la „Rashōmon" în 1950.
Deși filmele sale pot fi la fel de îndrăznețe ca cele ale Noului Val japonez, Katō rămâne ancorat în genul comercial. Este apropiat de Yasuzō Masumura și Seijun Suzuki prin radicalitatea vizuală din interiorul convențiilor. Camera joasă, asociată adesea cu Yasujirō Ozu, este folosită diferit: pragurile, pardoselile și obiectele intermediare primesc greutate, iar privirea trebuie să le traverseze. În „Blood of Revenge", secvența de lângă râu cu Asajirō și Hatsue plasează o bancă de piatră înclinată în prim-plan, iar cei doi apar în colțul superior drept, micșorați de peisaj.
Obstrucția devine constantă. În „By a Man’s Face Shall You Know Him" din 1966, titlul japonez „Otoko no kao wa rirekisho" înseamnă „Fața unui bărbat este CV-ul său", dar regizorul rareori oferă fața direct. În deschiderea din clinică, rănitul stă adânc în încăpere, încadrat de ușă, iar echipamentul umple prim-planul. În „Miyamoto Musashi" din 1973, Otsu și călugărul sunt plasați în fundal, ușor neclari între bare verticale, în timp ce găinile și corpul unei femei moarte ocupă prim-planul. În „I, the Executioner" din 1968, fața lui Kawashima apare fragmentată prin apă, cu un ochi și o parte din nas vizibile, restul fiind pierdut în întuneric.
