Documentarul Sumo: Spirit Weighs Nothing, semnat de Erik Shirai și produs de ESPN Films, a avut premiera la Veneția ca film de deschidere al competiției Spotlight, secțiunea dedicată publicului. Potrivit Variety, filmul urmărește timp de un an câțiva luptători aflați în momente diferite ale unor cariere relativ scurte.
Abordarea lui Shirai, documentarist japonez-american care în 2015 realizase The Birth of Saké, este solemnă și respectuoasă. Lucrarea încearcă să corecteze percepțiile simpliste despre sumo, cunoscute în Occident mai ales prin dimensiunea fizică a practicantilor și prin vestimentația minimală. În același timp, recenziile notează că narațiunea este netezită pentru publicul occidental, iar aspecte mai puțin favorabile ale sportului — hazing, aranjarea meciurilor, excluderea femeilor din competiții și ceremonii — sunt trecute în plan secund. Scăderea popularității sumo în Japonia este doar menționată trecător, iar faptul că în acest secol puțini yokozuna sunt născuți în Japonia, cu Mongolia și Statele Unite ocupând locurile, apare abia înainte de genericul final.
Imaginea este construită cu atenție la detalii. Shirai și directorul de imagine Hiroshi Hara filmează corpurile luptătorilor în portrete de tip chiaroscuro, alternând cadre în monocrom de contrast atmosferic cu nuanțe de sepia. Estetica susține ideea de tradiție și efort fizic, evitând reprezentările caricaturale și rasiste din trecut.
În grajdul lui Master Sakaigawa, în vârstă de 62 de ani, la Tokyo, camera surprinde recitația noilor veniți a jurământului: „We shall uphold our responsibility and duty to to sumo; we shall uphold a strong heart, kindness and courage.” În același grajd apare Hiradoumi, 24 de ani, considerat un viitor mare nume pe dohyō și o speranță pentru reprezentarea japoneză în elită, și Yonezawaryu, adolescent, care se întreabă dacă va rămâne în sport după ce a văzut costul fizic extrem, potențial fatal, al practicii.
La polul opus al carierei se află Terunofuji, născut în Mongolia, singurul yokozuna activ la momentul filmării. Are 33 de ani, este de zece ori campion și se gândește la retragere după 14 ani în profesie, cinci dintre ei în vârful ierarhiei. El vorbește despre uzura corpului: „By doing sumo, I’m cutting my lifespan by 10 to 20 years”, comparând travaliul luptătorului cu cel al unui soldat în război. Este căsătorit și are un fiu.
Filmul rămâne politicos și evită întrebările incomode, dar transmite amploarea fizică și munca de întreținere a acestor corpuri. Pentru publicul interesat de documentar sportiv, lucrarea oferă o privire atent montată asupra unui univers riguros, prezentat cu solemnitate și cu un umor discret.
