Potrivit RogerEbert.com, Shabana Azmi a vorbit despre traiectoria sa în film și teatru și despre rolul din Batwara 1947, lungmetrajul lui Rajkumar Santoshi. Actrița, cu peste 160 de filme începând din 1974 și cinci premii naționale ale cinematografiei indiene, a marcat în special mișcarea Parallel Cinema. Ea a fost prezentă în Ankur, Arth și Nishant, iar în paralel a activat pe scenă, inclusiv în Tumhari, Amrita, adaptarea indiană a piesei Love Letters de A.R. Gurney, scrisă de Javed Siddiqui și jucată 21 de ani alături de Farooque Sheikh. Filmografia sa include colaborări cu Deepa Mehta, Gurinder Chadha, Blake Edwards, Roland Joffe, John Schlesinger și Ismail Merchant.
Batwara 1947 este bazat pe o piesă de Asghar Wajahat și este plasat în perioada tulburărilor de la Partitie. Povestea urmărește familia musulmană Mirza, un cuplu interpretat de Sunny Deol și Preity Zinta, forțată să părăsească India și să se stabilească la Lahore, Pakistan. Li se alocă o casă locală pe care o găsesc încă ocupată de o femeie hindusă în vârstă, Mai, jucată de Azmi, care refuză să plece. Refuzul declanșează un conflict emoțional în interiorul locuinței și în comunitate.
În interviu, Azmi detaliază o secvență în care Mai este agresată verbal și amenințată fizic de Javed Mirza, radicalizat de violența Partitiei, în timp ce mama acestuia, Hamida, privește șocată. După plecarea lui Javed, Mai îi spune Hamidei că este bucuroasă că fiul s-a întors sănătos acasă, deși acesta tocmai a amenințat-o cu moartea. Actrița spune că momentul exprimă puterea umanității și capacitatea de a rămâne în esența valorilor proprii în ciuda terorii. Ea observă că Mai trece rapid de la fermitate la gesturi cotidiene de grijă, un comportament pe care îl asociază cu femeile de generația respectivă.
Despre construcția personajului, Azmi menționează că a urmat scenariul fără să caute momente diferite față de piesă și că a resimțit dificultatea de a accesa o bunătate pe care nu o recunoaște în sine. Ea descrie metodele sale ca lipsite de un sistem fix: uneori intră direct în spațiul personajului, alteori privește de după o ușă de sticlă. Exemplele date sunt Mandi, unde a fost imediat în centru, și Khandar, unde a pătruns mai lent.
Discuția atinge și experiența din Tumhari, Amrita, unde regizorul Feroz Abbas Khan le-a cerut ei și lui Farooque Sheikh să nu învețe replicile, pentru a păstra naturalețea lecturii. Azmi vorbește despre influența părinților, actrița Shaukat Azmi și poetul Kaifi Azmi, și despre expunerea timpurie la recitarea limbajului în cadrul mushairas-urilor de acasă. Sunt amintite și Tehzeeb, inspirat de Autumn Sonata al lui Ingmar Bergman, cu Urmila Matondkar, și debutul din Ankur al lui Shyam Benegal, unde disciplina fizică, cum ar fi statul în călcâi și purtarea pallei sari-ului scurt, a fost centrală în construirea rolului.
