Academia va introduce categoria pentru designul cascadoriilor abia în 2028, iar până atunci publicații de specialitate fac bilanțul filmelor care au mizat pe risc real. Potrivit No Film School, o selecție de șase titluri din 1920 până în anii 2000 ilustrează cum mașini, apă, animale sălbatice și lupte corp la corp au fost realizate fără dubluri digitale, cu costuri umane vizibile pentru echipele de producție.
Noah’s Ark, regizat de Michael Curtiz, este un epic parte mut, parte sonor, cu o narațiune dublă între un melodramă din Primul Război Mondial și povestea biblică a lui Noe și a Potopului. Finalul este construit în jurul unei secvențe de apă masivă, devenită legendă în Hollywood. Cartea The Movie Directors a lui Simon Mayo și Mark Kermode menționează 600.000 de galoane de apă folosite în producție și zvonuri despre trei figuranți înecați și un altul care și-a pierdut piciorul din cauza accidentării. Alte răni din secvența cu potopul au dus la noi reglementări de siguranță pentru cascadorii.
H. B. Halicki a scris, regizat și produs Gone in 60 Seconds din 1974, cult pentru cea mai lungă urmărire auto din istoria filmului, cu 93 de vehicule distruse, conform AFI Catalog. Maindrian Pace, interpretat de Halicki, trăiește o dublă viață de investigator de asigurări și hoț de mașini, însărcinat să fure 48 de mașini în cinci zile. Urmărirea de 40 de minute prin cinci orașe cu Mustang-ul galben Eleanor este realizată pe un buget independent, autofinanțat. Halicki, care nu era șofer profesionist de cascadorii, a condus el însuși, iar spiritul său de risc a dus la moartea sa în timpul filmării sequelului.
Roar îl are în centru pe Hank, interpretat de Noel Marshall, care trăiește pe un rezervat african cu lei, tigri, gheparzi și pantere care vin și pleacă liber prin casă. Marshall regizează și joacă alături de familia reală, inclusiv Tippi Hedren și Melanie Griffith, într-o producție cunoscută drept cel mai periculos film realizat vreodată. Niciunul dintre animale nu a fost dresat. În prima zi de filmare, personajul încearcă să despartă o luptă între doi lei adulți și este mușcat la mână, rana fiind vizibilă pe ecran. Griffith a necesitat chirurgie reconstructivă după o zgârietură la față, iar directorul de imagine Jan de Bont, care avea să regizeze ulterior blockbuster-e din anii ’90, a primit 200 de cusături după ce a fost scalpat de un leu și s-a întors la post după recuperare. Filmările au durat cinci ani, cu numeroase accidentări, dar fără decese.
Police Story îl găsește pe Jackie Chan regizând, jucând și coordonând echipa de cascadorii pentru o acțiune cu mașini pe un deal printr-un sat de squatters, cu o secvență în care Chan se agață de o fereastră a unui autobuz cu o umbrelă. Lupta finală într-un mall folosește escalator și vitrine de sticlă, iar cascadoria de închidere îl arată pe Chan alunecând pe un stâlp metalic înșirat cu becuri cu curent, repetată din trei unghiuri, cu mâinile rănite. Blooperele din genericul final arată cât de dureroase au fost unele căzături. În același an apare Yes, Madam, cu Michelle Yeoh și Cynthia Rothrock în rolul de inspectoare care urmăresc un microfilm furat dorit de un șef de triadă. O cascadorie timpurie îl arată pe un polițist scăpând de o mașină prin săritura prin parbrizul spart. Lupta pe aeroport prezintă stilul de high-kick al lui Rothrock, iar confruntarea finală include Yeoh trecând prin sticlă sub o balustradă și aruncând adversari peste balcon. Rothrock a povestit că a fost rănită de două ori în finală, o dată la urechea internă și o dată la nas de o armă.
Ong-Bak: The Thai Warrior din 2003 marchează rolul de debut al lui Tony Jaa în regia lui Prachya Pinkaew, cu coregrafia luptelor semnată de Panna Rittikrai. Jaa joacă pe Ting, care urmărește hoții capului unei statui budiste antice și ajunge într-un turneu de luptă subteran. Filmul aduce forma Muay Thai în atenția internațională, cu cascadorii realizate de Jaa fără fire. Secvențele memorabile includ o urmărire cu tuk-tuk și un moment în care picioarele lui Jaa sunt cuprinse de flăcări în timpul unei lupte.
