Potrivit Deadline, designerul de sunet Johnnie Burn a vorbit sâmbătă la evenimentul Contenders Los Angeles despre modul în care experiența personală cu hiperacuzia l-a ajutat să construiască paleta sonoră a filmului „Tuner”. În scenariu, povestea pornește de la un acordor de piane care devine spărgător de seifuri după ce dezvoltă o sensibilitate acută la sunet.
Burn a spus că a recunoscut imediat afecțiunea din film, pentru că a trăit-o în adolescență. După o explozie, a rămas complet surd pentru un timp scurt. În acea perioadă a pus Public Enemy și a simțit boxele fără să audă nimic. Audul i s-a întors după aproximativ 20 de minute, însă timp de circa patru luni a rămas cu simptomele hiperacuziei. El a subliniat că nu sunetele puternice sunt cele care afectează cel mai mult, ci cele mici și apropiate.
Această cunoaștere a ghidat alegerile de pe platou. Burn a explicat că o secvență din cafenea pune în prim-plan sunetele fine — cești de ceai, voci de oameni — pentru că acestea sunt elementele care deranjează în mod particular persoanele cu hiperacuzie. Este vorba despre sunetul liniștit, nu despre zgomotul mare.
Producția a cerut și o documentare atentă a mecanicii seifurilor. Burn a ascultat numeroase încuietori și a încercat să surprindă nuanțele lor auditive. Un prieten s-a mutat într-un birou în zona Bank din Londra, într-o clădire fostă bancă unde seifurile uriașe au rămas în fiecare încăpere pentru că erau prea mari pentru a fi scoase. Astfel, designerul a avut acces la aproximativ opt seifuri masive pe care le-a putut studia.
Experiența nu l-a determinat să schimbe profesia. Burn a glumit că, dacă lucrul cu sunetul nu ar funcționa, cel puțin ar fi bun la spart seifuri, însă a adăugat că nu este pentru el.
