În cronica semnată de Andreea Chiper și publicată de Films in Frame sub titlul „Jesus Christ PornStar”, autoarea discută proiecția filmului „Salomé” (1972) de Carmelo Bene, programată joi, 8 octombrie, la Apollo111 Cinema, în cadrul seriei „Mici Excese” curatoriate de Victor Morozov. Andreea Chiper pornește de la ideea că Bene, care a considerat întotdeauna teatrul superior cinemaului, a reușit în puținele sale filme să amestece cele două registre. Pentru ea, „Salomé” este un punct de pornire potrivit, unde gestica barocă și rigurozitatea formală se întâlnesc într-o intersecție binevenită.
Potrivit cronicii, autoarea vede întregul film ca pe o spirală în care alunecă frenetic kink-ul și viciul, un vârtej aproape psihedelic care lasă loc imaginației spectatorului să fantaseze alături de personaje. Experiența senzuală construită de Bene nu se reduce la nuduri pictate sau la accesorii, ci la o lume paralelă făcută din lumini colorate, străluciri de bijuterii, lăcomie carnală și o sclipire obsedată în privirea regizorului însuși. Chiper remarcă o calitate stranie a pielii actorilor, uneori fosforescentă și catifelată sinestezic, ca și cum alunecarea luminii pe corpuri ar depăși vizualul.
În interpretarea Andreei Chiper, filmul funcționează ca un aparat în care tronează haosul controlat al unui exces suprem. Ea descrie secvența în care Salomé și personajul lui Bene se rostogolesc într-un delir cu viziuni hristice, în timp ce pielea se desprinde tacticos, ca o atingere a epidermei cinemaului însuși. Religia lui Bene, scrie autoarea, este gestul orgiastic, iar constanta lucrării ar fi loialitatea față de cele șapte păcate capitale. Dialogul nu este dialog, ci un ecou lipit de cadențele montajului, iar „Salomé” rămâne, în viziunea ei, un film despre care se poate vorbi la nesfârșit, dar dificil de pus în cuvinte.
