Potrivit MUBI Notebook, analiza pornește de la scena din „Mujhe Dil Se” din Aina (1977) a lui Nazrul Islam, în care Rita, interpretată de Shabnam, iese din duș încă umedă, înfășurată într-un sari roșu, iar soțul Iqbal, Nadeem, se apropie în kurta albă. Filmul taie înainte de contactul buzelor. În cinema-ul pakistanez sărutul este absent nu doar din prudență religioasă, ci dintr-un cod al respectabilității moștenit din India colonială și întărit de cenzură, iar erotismul este deplasat în implicație: paturi împodobite cu flori, lămpi care se sting, vase care tremură.
Aina a devenit un blockbuster imediat, a câștigat 12 Nigar Awards, inclusiv Cel mai bun film, și a rămas în săli 401 de săptămâni, inclusiv în perioada generalului Muhammad Zia-ul Haq. Premisa este melodramatică: Rita, fiica unui industrial bogat, se căsătorește cu Iqbal, recepționer de hotel, împotriva familiei. Primul lor contact trece printr-un scandal comic, o întâlnire într-un cinematograf și o blocare într-un lift de hotel, secvență muzicală „Haseen Wadion Se”. Duetul conjugal „Mujhe Dil Se” plasează patul nupțial, phoolon ki sej, în centrul formării cuplului și a familiei, cu camera care urcă de la picioare la mâini împreunate, apoi taie spre balcon și viața de zi cu zi.
Codul este paradoxal: buricul gol era mai acceptabil decât decolteul adânc, iar sexul premarital putea fi sugerat cu condiția pedepsirii femeii „rele”. În anii ’70, sub prim-ministrul Zulfikar Ali Bhutto, modernitatea era evocată prin cluburi, alcool și bell-bottoms, într-un sistem de cenzură reglementat. După lovitura de stat din 1977 și islamizarea lui Zia, cenzura a restrâns gramatica vizuală a romantismului, dar nu total: duetele au continuat, iar anii ’90 au adus o sexualizare mai explicită pentru a atrage publicul.
Remake-ul din 1998, Nikah, regizat de Sangeeta, mută povestea pe Bisma, Reema Khan, și Faraz, Shaan Shahid. Sensualitatea originală devine comedie rafinată. „Main Yun Milun” reproduce montajul lui „Mujhe Dil Se”, deschizând pe patul conjugal, cu Faraz în kurta albă deasupra Bismei în satin verde. Rujul șters, degetele de la picioare care se încolăcesc și sărutul pe gât după duș marchează o vizibilitate erotică mai mare, însoțită de o preocupare accentuată pentru valori familiale. Faraz locuiește cu mama și sora, iar sarcina Bismei este arătată diegetic, de la ecografie la naștere.
În 2013, Aaina devine telefilm sub Sarmad Khoosat, cu Saba Qamar și Faysal Quraishi, produs în parteneriatul Geo Films – Tarang Foods. Sameer nu mai este recepționer, ci scriitor aflat în dificultate. Sub supravegherea Pakistan Electronic Media Regulatory Authority, televiziunea impune entertainment familial, iar cenzura cinematografică rămâne mai permisivă. Patul conjugal devine fundal în umbră, iar „Mujhe Dil Se” începe la cimitir, rupând legătura cu noaptea nunții. Mall-ul înlocuiește spațiul intim: cocktailuri, escalatoare, parfumuri și cumpărături structurează curtenirea, iar respectabilitatea comercială împiedică apropierea fizică.
