BFI Southbank programează între septembrie și 4 octombrie seria A Poet with a Camera: The Cinema of Sarah Maldoror. Potrivit Sight and Sound, programul readuce în sală o filmografie marcată de discontinuitate și de circulație dificilă, cu accent pe Sambizanga, lungmetrajul din 1972 care a devenit reper al cinematografiei africane, feministe și anti-coloniale.
Sambizanga a fost laudat, cenzurat, neglijat și redescoperit de-a lungul deceniilor. Filmul urmărește căutarea Mariei, interpretată de Elisa Andrade, care pornește din mediul rural angolez după ce soțul ei, Domingos, interpretat de Domingos de Oliveira, este răpit de poliție. Drumul de la sat la Luanda devine o trecere de la naivitate la conștientizare politică. Narativul alternează perspectiva Mariei cu rețeaua de șoapte a rezistenței și cu tortura lui Domingos, dar centrul rămâne experiența feminină.
Maldoror construiește imaginea cu atenție la materialitate. Ținuta Mariei — fular violet și rochie galbenă — apare ca un detaliu pictural pe peliculă 35 mm, în contrast cu atmosfera apăsătoare a închisorii. Regizoarea susținea că revoluția trebuie să fie frumoasă. Convingerea se regăsește și în scena de atelier de cusut unde Mussunda, interpretat de Lopes Rodrigues, explică bazele marxiste, și în intercalarea doliului cu dansul din final, unde pierderea este asumată colectiv fără întreruperea sărbătorii.
Sarah Maldoror s-a născut în 1929 în sud-vestul Franței, cu numele de naștere Marguerite Sarah Ducados, ales ulterior după un poem al Comte de Lautréamont. În tinerețe a cofondat unul dintre primele grupuri de teatru negru din Franța și a urmat școala de film la Moscova alături de Ousmane Sembène, colaborând apoi cu Gillo Pontecorvo la The Battle of Algiers. Prima sa scurtmetraj, Monangambée din 1969, și primul lungmetraj, Guns for Banta din 1970, acum pierdut, prefigurează interesul pentru prizonierii politici și pentru adaptările după José Luandino Vieira.
Sambizanga a fost scris împreună cu soțul ei, Mário de Andrade, fondator al MPLA, și filmat în Congo cu actori neprofesioniști, inclusiv luptători revoluționari, în portugheză, kimbundu și lingala. A fost interzis de autoritățile coloniale portugheze, a fost prezent la Berlinale în 1973 și a câștigat marele premiu la Festivalul de la Carthage în 1972. Drepturile au rămas blocate la un distribuitor francez, iar filmul a circulat în copii piratate. După moartea regizoarei în 2020, fiicele Annouchka de Andrade și Henda Ducados au lucrat la recuperarea filmografiei. O restaurare a lui Sambizanga a fost proiectată la Il Cinema Ritrovato în 2021. În 2022 filmul a intrat pentru prima dată în clasamentul Greatest Films of All Time al revistei, pe locul 136.
