Potrivit Variety, publicația a publicat pe 5 septembrie 2026 o recenzie pentru The Liberation, thrillerul psihologic semnat de Guy Nattiv. Filmul urmărește o femeie de peste patruzeci de ani din New Jersey-ul de la începutul anilor 1980 care este recrutată de un cult feminin. Producția este descrisă ca o poveste profund personală pentru regizor, inspirată din propria bunică și din mărturii ale supraviețuitoarelor de culte.
Rita Cooper, interpretată de Carrie Coon, trăiește o existență aparent obișnuită. Este soția lui Reuben, interpretat de Tracy Letts, partenerul real al lui Coon, și mama Ellei, jucată de Bella Ramsey, și a Jo, jucată de Odessa Young. Lucrează într-o bancă și participă la un proiect video în care este prezentată ca supraviețuitoare a Holocaustului, identitate care revine în prezent sub formă de vinovăție. La serviciu o întâlnește pe Ricki, interpretată de Lily James, o tânără cu o prezență tulburătoare care vine să depună o sumă mare de bani și îi adresează întrebări despre greutate și despre apusuri pe plajă.
Ricki este liderul unui cult exclusiv feminin și își fixează atenția asupra Ritei ca potențială recrută. Recenzia subliniază că filmul evită clișeul liderului masculin și sexualizator, construind în schimb o dinamică în care alianța între femei este folosită ca mecanism de captare. Rita se simte blocată într-o realitate pe care o consideră inferioară, cu un corp și o vârstă pe care le percepe ca trădătoare, iar promisiunea de camaraderie devine o tentație.
The Liberation este co-scris de Noa Berman Herzberg și folosește două linii temporale. Montajul, realizat de Sabine Hoffman și Yuval Orr, alternează între momentul în care Rita este prinsă în plasa cultului și încercarea fiicelor sale de a o salva dintr-o comunitate situată în pădure. Coon joacă două fațete ale personajului, cu marcaje distincte. Rita domestică apare agitată și nesigură, îmbrăcată în florale stinse, în timp ce în comună, sub numele Naia, este prezentată ca fiind în aparență liniștită, docilă, cu o dietă restrictivă și fără fumat sau consum de pastile.
Imaginea filmului este semnată de Fabian Gamper și Tudor Vladimir Panduru. Lentele granulate urmăresc îndeaproape fața Ritei și ochii ei tot mai încețoșați, conferind materialului un aspect apropiat de o arhivă filmată clandestin, cu estetica specifică începutului de ani 1980 și ecouri din anii 1970. Designul de producție și costumele mizează pe o versiune trăită a deceniului, fără culori caricaturale.
Actul final schimbă ritmul spre un thriller mai convențional, cu Jo, care este diabetică, pusă în pericol de comunitate. Recenzia notează că Nattiv ține tensiunea prin flashback-uri și că filmul rămâne ancorat în vulnerabilitatea personajului central, explorând nevoile și temerile exploatate sub pretextul unei prietenii fără judecată.
