Potrivit Variety, pe 4 septembrie 2026 a apărut recenzia filmului The City of the Living de Edoardo Gabbriellini. Pelicula reconstruiește cazul real al lui Luca Varani, în vârstă de 23 de ani, ucis acum zece ani la Roma, și este inspirată liber din romanul de true crime al lui Nicola Lagioia.
Regizorul alege să privilegieze viața protagonistului în locul crimei în sine. Luca este interpretat de Emanuele Maria Di Stefano și este prezentat alături de părinții adoptivi Silvana, jucată de Simona Senzacqua, și Giuseppe, jucat de Valerio Mastandrea, precum și de iubita Marta, interpretată de Gaia Merlonghi. Familia locuiește la periferia Romei, iar Luca lucrează cu tatăl său pe un camion cu obiecte de mici dimensiuni și încearcă să termine studiile liceale.
Recenzia subliniază că filmul construiește un personaj complex și evită explicații explicite, urmărind relații și decizii cotidiene. În poveste apare Andreas, un escort gay-for-pay interpretat de Andrea Isidori, care îl introduce pe Luca într-un mediu unde poate obține bani ușor. Recenzentul notează însă o problemă de reprezentare: cei doi ucigași sunt prezentați ca fiind creaturi psihopatice și gay, fără altă dimensiune, iar filmul nu include un personaj queer pozitiv care să contrabalanseze această imagine.
Textul observă că această alegere creează un dezechilibru, mai ales într-un context italian unde reprezentarea gay pozitivă este limitată și agresiunea homofobă este subraportată. În pressbook, Gabbriellini afirmă că „Cinema, la fel ca literatura, are puterea extraordinară a empatiei și astfel capacitatea de a ne face să privim printr-o lentilă care, dacă este corect focalizată, evită orice judecată facilă sau preconcepută”. Recenzia recunoaște că regizorul aplică acest principiu familiei lui Luca și comunității de imigranți văzute la școală, dar consideră că comunitatea gay rămâne fără o urmă de empatie.
În ciuda observației, recenzia califică pelicula drept cel mai bun film de până acum al lui Gabbriellini, apreciind jocul actorilor și refuzul de a teoreticiza tragedia. Atenția rămâne pe durerea părinților și a Martăi după dispariție, iar filmul condensează horrorul crimei, sugerând mai degrabă consecințele decât actul în sine.
