Potrivit Variety, Alexandre Smia semnează cu „Jupiter” un debut de lungmetraj construit ca un procedural politic concentrat pe o criză nucleară fictivă. Filmul îl plasează în centrul acțiunii pe președintele francez Paul Archambault, interpretat de Denis Menochet, un personaj prezentat ca un om cu principii umaniste, brusc antrenat într-un lanț de decizii privind escaladarea sau înfrânarea în fața Rusiei. Recenzia notează că tonul este mai solemn și mai puțin kinetic decât abordarea lui Kathryn Bigelow în „A House Of Dynamite”, dar împărtășește o credință idealistă în integritatea funcționarilor care gestionează un scenariu de neconceput.
Povestea îl urmărește pe Archambault în relația cu președintele ucrainean Kovalenko, în timp ce premierul rus Chernov, descris ca un despot volatil, supraviețuiește unei tentative de asasinat prezentată ca posibilă operațiune sub steag fals și folosește incidentul pentru a intensifica războiul. Alianții NATO refuză intervenția militară directă, invocând statutul non-membru al Ucrainei, astfel încât Franța ar acționa unilateral. Escaladarea culminează cu detonarea unei bombe atomice deasupra Mării Negre ca demonstrație de forță, după care Archambault și consilierii sunt mutați în buncărul de război care dă titlul filmului. În acest spațiu restrâns, ceasul Doomsday avansează cu aproximativ douăzeci de secunde.
Recenzia subliniază o estetică de televiziune de prestigiu: câteva spații interioare lipsite de caracter, capitole marcate cu titluri precum „Ultimatum” și „Sacrifice”, un montaj curat semnat de Pierre Deschamps și o coloană sonoră a lui Olivier Marguerit folosită în secvențe interstițiale cu Archambault în mașină sau pe culoare. Imaginea lui Nicolas Loir menține un cadru strâns, sombru, care rareori permite personajului să iasă din close-up. Scenariul, co-scris de Smia și Thomas Finkielkraut, oferă puține detalii despre viața personală a președintelui, menționând doar în treacăt o tragedie legată de fiica sa și păstrând neclar afilierile politice.
Pe lângă Menochet, distribuția include Reda Kateb în rolul ministrului de apărare șoim, Ella Rumpf ca consilier diplomatic și Céline Sallette în rolul premierului francez Clara Boyer. Critica observă că aceștia funcționează mai degrabă ca purtători de puncte de vedere decât ca personaje dezvoltate. Gravitatea sobră a lui Menochet susține tensiunea interioară, însă filmul evită momentele potențial emoționale, cum ar fi decizia de a permite accesul în bunker, unde Archambault răspunde „Let in as many as you can” fără ca procesul să fie arătat.
Variety consideră că Smia realizează un debut impresionant de strâns, dar controlat până la limită, cu o prudență în explorarea haosului comportamental uman în fața anihilării. Narativul se încheie printr-o tăiere abruptă spre negru, într-un cliffhanger de tip final de episod, după 87 de minute, lăsând impresia că într-un asemenea scenariu niciun verdict nu poate fi definitiv. Această deschidere lasă spectatorul cu senzația de nemulțumire după ce a urmărit o decizie fără rezoluție clară.
