Potrivit The Guardian, scriitorul și film-makerul irlandez stabilit la Londra Shane O’Sullivan, cunoscut pentru lucrări despre asasinarea lui Robert Kennedy, despre liderii feminini ai grupării Baader-Meinhof și ai Armatei Roșii Japoneze în Children of the Revolution și despre Lee Harvey Oswald, lansează un documentar dedicat Watergate. Proiectul, The Watergate Caper: Richard Nixon and the Death of the American Dream, este prezentat în recenzie ca o montare de material de arhivă și fragmente din ficțiune, cu voiceover realizat de Harry Shearer.
Filmul reunește secvențe din producții mai recente despre perioadă, dar nu din perioadă, alături de imagini contemporane scandalului. Sunt folosite momente cu Christina Ricci în The Ice Storm din 1997, reprezentarea comic-ineptă a spărgătorilor din spoof-ul Dick din 1999 și interpretarea lui Shea Whigham în miniseria TV Gaslit, care îl portretizează pe G. Gordon Liddy. Aceste inserții sunt puse în dialog cu fragmente din titluri apropiate de Watergate realizate în aceeași epocă, precum Medium Cool, All the President’s Men și Taxi Driver.
Recenzia notează că materialul de arhivă este selectat pentru a explica esența crizei fără a intra în detalii exhaustive, cu accent pe momente-cheie. Printre acestea se numără imagini mai puțin cunoscute cu Richard Nixon, poreclit Tricky Dicky, surprins în momente de glumă cu colaboratorii înainte de aparițiile oficiale. O’Sullivan evită o abordare strict cronologică și construiește un tablou care pune scandalul în relație cu cultura anilor 1960-1970.
Autorul recenziei, publicat pe 17 septembrie 2026, remarcă o fascinație recurentă a lui O’Sullivan pentru politica și contracultura de la sfârșitul anilor 1960 și 1970, vizibilă și în lucrările anterioare. Documentarul este descris ca nostalgic, dar și actual prin modul în care folosește citate filmice pentru a reactiva percepția publică asupra Watergate.
Montajul este prezentat ca fiind suplu, iar selecția de arhivă este organizată pentru a oferi o introducere clară asupra evenimentului. Recenzia subliniază că filmul rămâne la nivelul marilor repere ale crizei și folosește contrastul dintre reprezentările ficționale și documentare pentru a evidenția impactul cultural al scandalului.
