HBO difuzează începând de vineri, 18 septembrie, ora 20:00, docuseria în opt episoade JAŸ-Z in 8, semnată de Rick Rubin, care este și producător executiv alături de Shawn „Jay-Z” Carter. Potrivit The Hollywood Reporter, seria va fi esențială pentru fanii dedicați ai lui Carter, în timp ce pentru spectatorii mai generali excesul, redundanțele și lipsa de focus pot genera frustrare. Recenzia plasează autorul în categoria apreciatorilor, cu interes pentru outputul până la The Black Album.
Formatul continuă estetica alb-negru din McCartney 3, 2, 1, cu imagine semnată de cinematograful nominalizat la Oscar Bradford Young. Conversațiile au loc pe parcursul mai multor zile într-o încăpere retrasă a Palais Brongniart din Paris, cu un decor spartan: masă, câteva scaune, două boxe mari și o consolă de sunet. Rubin pune piesa, versurile apar pe ecran, cei doi ascultă și apoi discută, procedură repetată de-a lungul episoadelor.
JAŸ-Z in 8 marchează primul stagiu extins de regie al lui Rubin după Tougher Than Leather din 1988. Spre deosebire de McCartney 3, 2, 1, care avea principii tematice pe episod, noua serie nu are o cronologie clară și nici teme bine delimitate. Sunt abordate piese cunoscute precum „Brooklyn’s Finest”, „What More Can I Say”, „99 Problems”, „Allure”, „Public Service Announcement (Interlude)” și „4:44”, iar altele precum „Encore”, „Hard Knock Life” și „Big Pimpin’” apar doar tangențial. Duratele variază între 37 și 42 de minute, cu un episod de 61 de minute, iar al șaptelea episod este un interviu direct de 46 de minute filmat cu maximum trei cadre.
Recenzia notează momente de sinceritate despre creșterea în Bed-Stuy, relația dificilă cu tatăl și primele contacte cu hip-hopul, precum și povești cu Biggie, Nas, Big Daddy Kane și Irv Gotti. În același timp apar secvențe în care analiza rămâne superficială sau se reduce la recitarea versurilor deja afișate, mai lent și fără acompaniament. Rubin lasă subiectul să ghideze temele, ceea ce duce la abordări evazive, exemplificate de discuția despre „The Story Of O.J.”, unde versul care a generat acuzații de antisemitism este redat fără menționarea contextului, și de laudele fără rezerve pentru colaboratori controversați.
Proximitatea dintre Rubin și Carter oferă deschidere, dar limitează caracterul definitiv al documentarului. Vizualul rămâne minimalist, iar seria nu construiește spre un punct culminant, fiind mai potrivită pentru vizionare săptămânală decât pentru binge. Încheierea este una intimă, cu îmbrățișare și schimb de „I Love You”, între doi prieteni care discută liber, fără confruntare dificilă.
