Potrivit The Guardian, documentarul „One in a Million” al lui Itab Azzam și Jack MacInnes este prezentat ca o cronică intimă construită pe parcursul a zece ani, între 2015 și 2025, în jurul mamei siriene Nisreen și al fiicei sale, Israa. Filmul produs de BBC urmărește familia de la plecarea din Alep până în Europa, evitând reprezentările uzuale ale refugiaților ca amenințare sau victimă și insistând pe schimbările interne produse de deplasare și dezrădăcinare.
Nucleul narativ este Israa, văzută la 11 ani în Izmir, unde vinde pe stradă și traversează Marea Egee, și apoi în Köln, unde devine adolescentă. În Germania, ea își asumă libertăți noi, admiră Justin Bieber, joacă fotbal și vorbește despre democrație ca despre posibilitatea de a face ce vrea. Tatăl, Tarek, reacționează cu reticență la această deschidere, preferând schimbarea „cu limite”. Tensiunea devine vizibilă când Israa și Nisreen se machiază în fața camerelor, iar mai târziu când Nisreen, care a îmbrățișat cu fermitate feminismul occidental, îl dă afară pe Tarek din casă.
Un moment remarcat în recenzie este cel din traversarea Balcanilor, când Nisreen, cu patru copii, descrie drumul ca pe cea mai bună vacanță pe care a avut-o, un prilej de a merge în ploaie. Femeia, căsătorită aranjat de tânără și fără experiență în călătorii înainte de război, trăiește deplasarea ca pe o eliberare totală, nu doar ca pe o suferință.
Pe măsură ce anii trec, Israa își renegociază raportul cu identitatea siriană și musulmană, în parte prin relația cu viitorul soț, și ajunge să revină la Alep. Transformarea este prezentată ca un proces dublu: familia schimbă țara gazdă, dar este și schimbată de ea. Tarek, fost bucătar de shawarma respectat, ajunge să recunoască faptul că a făcut-o pe familie să plătească pentru pierderea statutului său.
Recenzia notează că filmul selectează cu atenție materialul de arhivă pentru a evidenția momentele de cotitură, atât în călătoriile externe, cât și în cele interioare. În deschidere, fiica spune că „Războiul nu e atât de greu ca ceea ce vine după”, o formulare care rezumă, potrivit The Guardian, tonul lucrării despre costul reconfigurării familiale după exil.
