Potrivit IndieWire, recenzia publicată pe 12 septembrie 2026 discută lungmetrajul Purgatory, regizat de Lindsay Lanzillotta după un scenariu de Christine Speer. Filmul a avut premiera la Toronto International Film Festival în 2026 și este în prezent în căutarea unei distribuții în Statele Unite.
Acțiunea este plasată în anii 1980 și urmărește-o pe Beatrice Gravel, interpretată de Ruby McGurrin, o adolescentă de 13 ani care vorbește cu Dumnezeu și se întoarce de la tabăra religioasă Camp Many Fishes. Împreună cu sora mai mică Chloe, jucată de Lauren MacRae, Bea află că părinții vor vinde casa și se separă. Mama, Marianne, interpretată de Abby Elliott, pleacă din locuința familială pentru a se auto-actualiza.
Recenzia descrie o poveste de coming-of-age, caracterizată ca un coming-of-agnostic, în care pubertatea pune sub semnul întrebării credința catolică a protagonistei. Bea își exprimă nemulțumirea în confesional alături de părintele Malone, jucat de J.K. Simmons, și în cantină cu prietenii Nigel, interpretat de Marcus Ngo, și Margot, interpretată de Gemma Rosaria Rae. Pe plan familial, tatăl Joe, jucat de John Reynolds, încearcă să țină gospodăria, iar mama rămâne prezentă prin navete școlare și vizite frecvente. Bea reacționează la o apropiere între Marianne și directorul școlii, Mr. Thompson, jucat de Jack Innanen.
Textul notează că filmul rămâne o colecție de întâlniri stânjenitoare, cu momente de comedie de nivel redus, exemplificate de o prezentare a unui voluntar despre pericolul străinilor. Sunt menționate secvențe tipice de adolescență, precum antrenamentul pentru sărut cu o pernă și vizita la magazinul de închiriere VHS pentru The Parent Trap. O scenă cu babysitter-ul Jennifer, interpretată de Nicole Redmond, sora mai mare a lui Margot, este evidențiată pentru modul în care surprinde indignitatea vârstei: adultul o îndeamnă pe Bea să fure un lac de unghii de la magazinul alimentar.
Titlul catolic este folosit pentru a descrie starea de limbo în care Bea se vede prinsă între teama de o familie destrămată și dorința de salvare. Recenzia subliniază că rușinea publică legată de separarea părinților o urmărește la școală. În același timp, filmul este criticat pentru lipsa de acces la interiorul personajului Marianne și pentru o ambiguitate emoțională, ilustrată de audițiile pentru piesa de Crăciun a școlii, care nu generează reacția așteptată. Concluzia este că Purgatory este fermecător, dar nu atinge intensitatea pe care o sugerează premisele.
