Potrivit IndieWire, regizorul maghiar György Pálfi lansează „Hen”, un lungmetraj care urmărește o găină neagră Leghorn scăpată dintr-o fermă industrială din Grecia. Filmul va ajunge în săli pe 6 noiembrie prin Dekanalog, iar recenzia publicată pe 5 noiembrie notează că pelicula construiește o poveste excentrică, cu accente de comedie, spusă aproape în întregime din perspectiva păsării.
Protagonista este interpretată de o găină antrenată numită Feri, ajutată de șapte dubluri indistincte. După ce este separată de turmă din cauza penajului negru, animalul este luat de un muncitor care intenționează să o ducă acasă pentru cină. Găina reușește să evadeze în timpul unei opriri pentru realimentare, este prinsă de dinții unui câine numit Titan și ajunge într-un restaurant de pe litoral, deținut de Yannis Kokiasmenos. Acolo, problemele umane rămân în plan secund, iar atenția se concentrează pe supraviețuirea în ierarhia păsărilor, pe clocot și pe încercarea de a depune ouă.
Pálfi folosește în mod constant punctul de vedere al găinii, cu cadre în care animalul este văzut din interiorul unei cutii de carton sau traversează drumul fără să se uite. Din această poziție limitată, spectatorul vede doar fragmente din criza migranților din Europa, proteste între cetățeni și poliție de intervenție, trafic de persoane și tensiuni care se desfășoară în fundal. Reacțiile păsării rămân în mare parte neutre, iar umorul vine din contrastul dintre obsesia ei pentru propria siguranță și dramele umane care se petrec la câțiva metri distanță.
Recenzia face legătura cu finalul filmului „Stroszek” al lui Werner Herzog din 1977, unde o găină ciugulește la un pian miniatural într-o instalație turistică, imagine asociată și cu Ian Curtis. Herzog a vorbit despre găini ca despre creaturi cu o prostie fără fund. Pálfi inversează această perspectivă, sugerând că nu păsările sunt cele mai înfricoșătoare, ci oamenii, și propune să privim situația prin ochii găinii.
Din punct de vedere al meșteșugului, filmul mizează pe cinematografia lui Giorgos Karvelas, pe coloana sonoră hiperdinamică a lui Szabolcs Szoke și pe o punere în scenă care evită antropomorfizarea. Feri rămâne conștientă de cameră, iar regizorul nu forțează empatia. Secvențele sunt uneori lungi și repetitive, cu momente precum curtearea scurtă și aprinsă a găinii cu un pretendent agresiv, acompaniată de un cântec grecesc de dragoste, în timp ce în afara cadrului migranții sunt lăsați de izbeliște.
Finalul leagă un ou singur, extras din cloacă, de o mare de ouă care plutesc în mașinile fabricii. Contrastul între individul ușor de urmărit și masa care devine statistică susține comentariul filmului despre responsabilitatea morală. Pálfi nu manipulează atașamentul față de găină, dar tocmai această detașare face vizibilă investiția mai mare a spectatorului în soarta păsării decât în cea a oamenilor pe care îi întâlnește.
