Potrivit The Guardian, „Allen” este primul lungmetraj de acțiune live al Ludo Studio, compania de producție din spatele serialului „Bluey”, și este regizat de Daley Pearson și Jeffrey Walker. Scenariul este semnat de Pearson și Sophie Miller. Filmul pornește dintr-o cameră de copil din anii 1990, aglomerată cu jucării și obiecte pop, și urmărește întâlnirea lui Petey, copilul interpretat de Edward A O’Sullivan, cu un extraterestru drăguț pe care îl numește Allen. Relația este construită în paralel cu „ET: The Extra-Terrestrial”, cu momente de ascultat CD-uri și desenat pe un Etch A Sketch pe care Allen îl folosește cu mintea, și se încheie cu o cicatrice circulară pe mâna lui Petey, semn al despărțirii.
Narațiunea sare apoi la Petey adult, interpretat de TJ Powers, care încă tânjește după revenirea lui Allen. Locuiește împreună cu fratele mai mare Jaden, jucat de Josh Helman, și soția acestuia, Carly, interpretată de Charlotte Nicado. Ambii au cunoscut și ei extraterestrul, dar au trecut mai departe și îl îndeamnă pe Petey să facă același lucru. Allen revine, iar revenirea este anunțată printr-un dialog care explică în mod direct motivația vizitei. Întâlnirea reînnoită permite o perioadă scurtă de apropiere, înainte ca un eveniment dramatic să împingă acțiunea înainte.
Recenzia notează că filmul are un ton retro, de tip Amblin, dar imaginea este tratată cu culori mari, luminoase și o estetică lucioasă, aproape sintetică. Critica se concentrează pe lipsa de personalitate a lui Allen, descris ca un prieten extraterestru arhetipal, o amalgamare de trăsături fără particularități distinctive, cu expresia constantă și exclamația repetată „Aahhhhh!”. Antagonistul, șeful poliției locale Rory, interpretat de Benedict Hardie, este perceput ca o prezență adusă pentru rolul de răufăcător.
Scenariul este apreciat pentru intenția bună, dar criticat pentru excesul de semnalizare emoțională. Mesajele despre trecerea timpului și despărțire sunt rostite explicit, prin replici care reformulează aceeași idee despre prietenie și maturizare. Filmul rămâne o producție cu bunăvoință, adresată familiei, dar construită pe o formulă recunoscută, care explică atât de detaliat semnificația momentelor încât rămâne puțin spațiu pentru reacția spectatorului.
În ansamblu, scrie The Guardian, „Allen” pornește de la o idee care ar putea stârni interesul, cu un copil devenit bărbat incapabil să se desprindă de experiența formativă, însă nu reușește să se sustragă convențiilor pe care le preia.
