Potrivit Variety, pe 5 septembrie 2026 a apărut recenzia pentru Tender Loving Care, noul lungmetraj al lui Mike Leigh. Materialul plasează filmul în seria de lucrări ale regizorului în care personajele și scenele dramatice se aliniază într-o viziune despre umanitatea spinoasă. În aceeași categorie sunt menționate Secrets & Lies din 1996, Topsy-Turvy din 1999 și Another Year din 2010. Pentru Tender Loving Care, recenzia notează că nu este unul dintre acele filme în care totul se coagulează, deși are personaje vii și actori care își populează rolurile cu vervă cotidiană.
Titlul este folosit în film în mai multe sensuri. Amy, interpretată de Kate O’Flynn, și cea mai bună prietenă a ei Rosie, interpretată de Alice Bailey Johnson, sunt asistente sociale. Grija pe care o oferă începe să cadă pe urechi surde, pe fondul tăierilor bugetare din sector, prezentate în film ca retragere a îngrijirii de stat. În paralel, grija se referă și la relația dintre cele două femei. Amy s-a mutat înapoi în apartamentul lui Rosie după cinci ani petrecuți cu un bărbat care a părăsit-o și s-a întors la soția sa din Glasgow. Cele două își reiau tiparele de colegiu, cu discuții și vin alb.
Părinții lui Amy apar ca un ideal platonic al îngrijirii. Mama este jucată de Marion Bailey, parteneră în viața reală a lui Leigh, iar tatăl de Paul Jesson. Personajul lui Jesson, apropiat de 80 de ani, este descris ca sufletul decenței învelit într-o crustă dură. În film se instalează demența lent, fără exploatare melodramatică, iar recenzia subliniază că atunci când boala apare, persoana cunoscută pare dispărută.
Recenzia consideră că Tender Loving Care rămâne mai schematic decât puternic. Se remarcă dorința ca regizorul să pătrundă mai adânc în visele și traumele care țin laolaltă viețile personajelor. Amy și Rosie sunt prezentate ca femei atrăgătoare, dar cu relații eșuate cu bărbații, iar scenariul nu oferă o imagine suficient dezvoltată despre ceea ce își doresc. Cel mai puternic moment este legat de maternitate, cu o tânără mamă de care statul i-a luat trei copii.
Filmul se deschide cu Rosie intervievând un bărbat fără adăpost dement într-un spital, care dispare a doua zi și revine la final. Recenzia notează că această revenire sugerează o afirmație abstractă despre sistemul de îngrijire, mai degrabă decât o emoție care tulbură. În ansamblu, lungmetrajul este descris ca intermitent de convingător, ușor afectant și în final puțin dispersat.
