Lance Oppenheim mută în ficțiune perioada în care Chris Hansen a fost piesa centrală a grilei NBC, dramatizând un an din existența emisiunii To Catch A Predator. Potrivit Little White Lies, filmul Primetime pornește de la articolul lui Luke Dittrich din Esquire din 2009, Tonight on Dateline This Man Will Die, și se concentrează pe planificarea, execuția și consecințele cazului procurorului texan Bill Conradt. Emisiunea NBC a rulat între mai 2004 și decembrie 2007 și s-a încheiat brusc după sinuciderea lui Conradt în timpul unei operațiuni de stingere.
Robert Pattinson îl interpretează pe Hansen cu o privire fixă și cu convingerea că are o misiune de a curăța lumea de un rău antic. Scenariul este semnat de Ajon Singh. Alături de el apare Skylar Gisondo în rolul lui Dan Plum, un tânăr actor de 21 de ani, fan al musicalului Rent, care face casting pentru rolul de momeală în speranța unui credit pentru Sindicatul Actorilor. Imaginea este semnată de David Bolen, colaborator al lui Oppenheim pe Some Kind of Heaven, care mărește fața lui Gisondo până devine dominantă în cadru. Merritt Wever joacă producătoarea Andie Bender, preocupată de cifre, în timp ce Matthew Maher este Xavier Von Erck și Phoebe Bridgers apare ca decoy-ul Del Harvey. Jeff Zucker apare ca el însuși în scena în care Hansen primește mutarea la ora 21 de miercuri, în competiție directă cu Lost de la ABC.
Filmul pune în discuție motivația reală a fenomenului: urcarea în clasamentul audienței și gloria personală mai degrabă decât justiția. Hansen recunoaște aspectul de justiție populară al formatului, spunând că odinioară exista un piloriu în fiecare oraș civilizat, iar acum există un televizor în fiecare casă. Stilul vizual recurge la imagini CCTV voyeuriste și la înregistrări granulate de tip digicam timpuriu, iar montajul rapid sugerează schimbarea canalelor și primele semne ale economiei atenției. Paralela cu aventura extraconjugală a lui Hansen nu se așază complet, dar atmosfera generală reușește să redea epoca de aur a reality-ului.
Contextul este cel al deziluziei post 11 septembrie. În fundalul acțiunii se desfășoară procesul lui Saddam Hussein la televizor, în timp ce media americană susține mitul victoriei în Războiul împotriva Terorii. To Catch A Predator a difuzat 20 de episoade, în total puțin sub 15 ore. Bill Conradt s-a împușcat când echipa SWAT a NBC a ajuns la ușa sa, fără să fi încercat vreodată să se întâlnească fizic cu momeala. Rămâne dezbaterea dacă pe dispozitivele sale s-a găsit material CSAM. Actorul momeală Dan Schrack s-a simțit personal responsabil pentru sinucidere. După emisiune, Hansen a continuat cu alte formate true crime, a fost parodiat pe Family Guy și a devenit meme. Pe YouTube și TikTok au apărut noi vânători de pedofili care folosesc Roblox și rețele sociale pentru confruntări filmate.
Oppenheim nu încearcă să eviscereze personajul sau să exonereze persoanele prinse în capcană, ci privește materialul dintr-un alt unghi, așa cum făcuse în Some Kind of Heaven și Ren Fair. Figură impunătoare a lui Hansen devine un simulacru pentru cei care consideră emisiunea un succes pentru că făcea ceea ce sistemul legal nu făcea. Prin recrearea atmosferei care nu poate fi privită, Primetime arată că justiția nu poate fi servită la ora de maximă audiență și pune în discuție lipsa de alfabetizare media a publicului.
