Potrivit Little White Lies, adaptarea pe marele ecran a piesei Suzie Miller „Prima Facie” ajunge în contextul unor procese mediatizate în Marea Britanie, cu condamnarea lui Russell Brand la zece ani de detenție pentru viol și agresiune sexuală și cu pierderea de către David Walliams a unei acțiuni legale menite să împiedice publicarea unor acuzații de activități sexuale inadecvate. În acest cadru, filmul propune o versiune naturalistă a materialului teatral care debutase în 2019 și adusese Jodie Comer un premiu Olivier și un Tony.
Suzie Miller își adaptează propriul text și regizoarea Susanna White urmărește povestea lui Tessa, interpretată de Cynthia Erivo, o tânără avocat apărător în ascensiune în mediul juridic londonez. Deschiderea o găsește pe Tessa la Old Bailey, cu o voce peste imagine care compară colegii cu cai de rasă, iar montajul alternează detalii de costum cu imagini de cai. Ea apără bărbați acuzați de agresiune sexuală, subminând mărturiile victimelor și sugerând lipsa de consimțământ. Pe parcurs apar rolurile pe care le joacă: avocata de elită, fiica cea mare a unei familii muncitoare și o femeie care se deschide spre o relație cu colegul Julian, jucat de Daniel Ings. Răsturnarea vine după ce Julian o violează după un act consensual, iar Tessa se confruntă cu protecțiile de care beneficiază bărbații în sistem.
O modificare notabilă față de scenă este portretizarea lui Tessa ca femeie neagră într-un mediu aproape exclusiv alb. White și Miller lasă această schimbare să vorbească de la sine și folosesc perucile pentru a marca transformările de imagine: peruca gri de avocat, simbol al puterii instituționale, este contrastată cu valuri auburn ultra-feminine și, ulterior, cu o ținută mai naturală. Filmul urmărește astfel dorința de asimilare și schimbările de auto-percepție ale personajului.
Recenzia notează că prestația lui Cynthia Erivo rămâne solidă în ansamblu, dar în ultima treime Tessa devine mai degrabă un purtător de mesaj decât un personaj, iar prezența actriței pare erodată de nevoile narațiunii. În afara secvenței ecvestre de început, punerea în scenă este descrisă ca lipsită de imaginație, iar coloana sonoră semnată de Max Richter este considerată excesivă, diluând impactul emoțional în momentele-cheie.
Mesajul central, potrivit Little White Lies, rămâne esențial: sistemul de justiție servește rar supraviețuitoarele violenței sexuale. Publicația constată însă că intenția didactică nu salvează povestirea și că Erivo pare dezorientată în propriul film, având dificultăți să mențină coerența unei femei complexe și contradictorii.
