Potrivit Variety, lungmetrajul Onwards and Sideways, regizat de John Madden și scris pentru primul său scenariu de lungmetraj de Paul Mayhew-Archer, activist pentru Parkinson și autor de televiziune cunoscut pentru The Vicar of Dibley, a avut o premieră de gală la Toronto. Filmul urmărește doi străini din mediul rural englez care primesc aceeași diagnostică în aceeași zi și sunt prezentați de recenzie ca un exemplu de dramă cu ton general luminos, dar atentă la efectele debilitante ale bolii.
Producția susținută de BBC este descrisă ca având aerul unei producții de televiziune de nivel înalt, cu o mise-en-scène utilitară și luminoasă și o scriere cu caracter programatic. Madden, nominalizat la Oscar pentru Shakespeare in Love, este remarcat pentru capacitatea de a lucra cu actorii și pentru un stil narativ orientat spre emoție, fără artificii cinematografice spectaculoase. Recenzia anticipează o primire bună dincolo de festival, în special în Marea Britanie, unde filmul ajunge în săli pe 6 noiembrie, adresându-se unui public matur insuficient servit.
Rhys Ifans interpretează pe Tony Evans, profesor elementar de peste 30 de ani, văduv și aproape de 60 de ani, a cărui rutină liniștită este tulburată când un elev observă că mâna dreaptă pare blocată. Îl însoțește sora Liz, jucată de Monica Dolan, la consultația cu neurologul Professor Ridge, interpretat de Rory Kinnear. În holul spitalului, Tony o întâlnește pe Emma, profesoară de pian expatriată americană interpretată de Laura Linney, care tocmai a primit același diagnostic. Reacțiile diferă: Tony rămâne în semi-negare și își păstrează diagnosticul secret la serviciu, în timp ce Emma citește literatură de specialitate și caută grupuri de suport, ajungând la un curs de balet pentru persoane cu Parkinson.
Ce reține recenzia este atenția actorilor la simptomele fizice și la modul în care personajele le gestionează. Ifans renunță la registrele excentrice care i-au definit rolurile anterioare și adoptă o gingășie șovăitoare, în timp ce Linney aduce o energie mai declarativă, cu umor și căldură. Personajul Emma are un arc suplimentar legat de o dependență de jocuri de noroc favorizată de anumite medicamente pentru Parkinson.
Povestea evoluează spre o apropiere de tip comedie romantică de mijloc de viață, complicată de limitările fizice și de dificultățile în relația intimă. Finalul este construit în jurul dorinței exprimate de Emma de a face un salt cu parașuta, susținut de coloana sonoră semnată de Thomas Newman. Recenzia consideră că mesajul că Parkinsonul, deși schimbă viața, nu este o condamnare la moarte merită repetat, chiar dacă filmul recurge la sentimente de tip carpe diem.
