Potrivit IndieWire, One Minute to Midnight de Nicolas Pariser a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Veneția în 2026, a fost proiectat ulterior la TIFF și este în prezent în căutare de distribuție în Statele Unite. Melvil Poupaud interpretează pe Léo, în vârstă de 49 de ani, fost cronist cultural și asistent universitar care trăiește la Nancy după ce a fost prețuit din Paris cu ani în urmă. El ajunge în Paris pe drumul spre Italia pentru o întâlnire cu un avocat după moartea tatălui său biologic italian, pe care nu l-a cunoscut niciodată. Programarea este amânată cu o săptămână și Léo rămâne în oraș pentru a-și interoga trecutul.
Punctul de pornire al anchetei existențiale este conversația cu fiica sa Emma, interpretată de Clara Pacini, în vârstă de 19 ani, implicată în confruntările din suburbiile Parisului. Léo îi spune că tatăl său a numit mama lui iubirea supremă deși cei doi au petrecut împreună doar un timp scurt. Reacția Emmei este de dezgust față de romantism și față de ceea ce ea percepe ca sexism. În dialog, ea îi reproșează că bărbații folosesc corpul femeilor pentru a produce o poveste fictivă care exclude femeia reală.
În Paris, Léo reîntâlnește foștii colegi care au condus o revistă culturală lansată la începutul mileniului. Se apropie de Eléonore, interpretată de Léonie Simaga, soția lui Alexandre, pe care Léo îl urăște. Plimbările prin oraș aduc discuții despre perioada de început a publicației și despre rolul femeilor din redacție, în mare parte interne atrăgătoare și o muză numită Tina. Eléonore îl îndeamnă să ia legătura cu fosta internă Armelle, interpretată de Anaïs Demoustier, devenită politician socialist. Întâlnirea readuce în discuție o relație din trecut și o acuzație de viol la adresa unui alt colaborator al revistei. Armelle spune că pe atunci părea normal și că nu este supărată, fără ca asta să însemne că ceea ce s-a întâmplat a fost corect.
Recenzia notează că filmul are interpreți convingători și o coloană sonoră plăcută, dar este dominat de dialog, apropiat mai degrabă de un text sau de o piesă de teatru. Momentele care ies din acest registru sunt vizita pe platoul unui serial fictiv despre zilele revistei, produs de François, interpretat de Micha Lescot, și întâlnirea cu muza Tina, interpretată de Golshifteh Farahani. Tina lucrează la serial și îl respinge pe Léo atunci când acesta caută o conversație existențială.
Critica plasează titlul alături de alte filme în competiție la Veneția 2026, precum Wild Horse Nine, Ink, The Basics of Philosophy și Company de Casey Affleck, unde se simte o vină pasivă față de starea lumii. În cazul lui Pariser există o anumită responsabilizare personală. Finalul lasă o lume marcată de instabilitate politică în mâinile generației tinere, reprezentată de Emma.
