„Once Upon a Time in Harlem” a fost lansat în 2026, cu distribuție de la Neon, în 100 de minute și cu rating PG-13. Filmul, regizat de William Greaves cu participarea fiului său David, este o captură 16mm a unei reuniuni a luminii Harlemului din 1972, la apartamentul lui Duke Ellington. În acea seară, artiști, scriitori și intelectuali – Richard Bruce Nugent, Arna Bontemps, Richard B. Moore, James Van Der Zee, Aaron Douglas și alții – se adună pentru a discuta moștenirea lor.
În cadrul filmului, întâlnirea începe cu cocktailuri și conversații informale, ce se transformă într-o discuție de grup în living. Subiectele abordate variază de la amintiri despre salonurile lui Zora Neale Hurston la activitatea politică a lui Marcus Garvey. De asemenea, se ridică întrebări despre terminologia folosită pentru arta neagră și despre faptul că unele figuri încă nu au fost canonizate. Tensiunile dintre participanți, care susțin că renașterea nu a încetat niciodată, creează un dialog vibrant, iar filmul surprinde cu acuratețe aceste dezbateri.
Editarea a reprezentat o provocare majoră pentru William Greaves, cunoscut pentru practicile sale de filmare haotice. În timp ce el însuși a regizat „Symbiopsychotaxiplasm: Take One”, aici a întâmpinat o „neuroză” diferită, dorind să onoreze participanții fără a compromite obiectivitatea. Această dilemă a condus la implicarea fiului său, care a finalizat proiectul, păstrând vocea tatălui și aplicând tehnici precum ecranele multiple pentru a prezenta mai multe perspective.
Un element distinct al filmului este includerea scenelor din spatele camerei: setările de iluminare, boom-urile care sincronizează sunetul și chiar momentele în care William orchestrează evenimentul. Aceste imagini „meta” nu distrag atenția de la lumini, ci adaugă o dimensiune suplimentară discuțiilor, subliniind ideea că arta transcende creatorii săi și inspiră noi generații.
În final, „Once Upon a Time in Harlem” se prezintă ca o cutie de timp vie, care împletește documentarea istorică cu memoria personală. Filmul, conform Slant Magazine, reușește să transmită că moștenirea Harlemului continuă să fie un spațiu de dialog și inspirație, chiar și după decenii de la evenimentul inițial.
