Potrivit Variety, drama braziliană On Behalf of My Son a lui Gabriel Martins ajunge în competiția Platform de la Toronto ca lansare Netflix. Filmul pornește de la un accident de autobuz și urmărește consecințele prin ochii mamei șoferului, Vicentina, interpretată de Rejane Faria. Premisa are forță, dar recenzia notează o execuție laborioasă și o structură care nu reușește să susțină interesul.
Acțiunea începe în Belo Horizonte cu portrete discrete ale pasagerilor în trafic. Regizorul construiește tensiune prin fragmente cu șoferul Wesley, jucat de Renato Novaes, un bărbat de vârstă mijlocie aparent distras, până la momentul impactului, prezentat ca șocant și apăsător. Înainte de tragedie, Vicentina apare scurt, cu cârjă, ocupată cu treburi casnice și cu un gest de a întrerupe un apel telefonic, detaliu care creează ironie dramatică pentru spectator.
Știrea despre accident îi este adusă de vecina mai tânără Joana, interpretată de Maíra Azevedo. Identificarea rămășițelor și întrebările repetate deschid un teritoriu al disconfortului. Apare și fratele geamăn al lui Wesley, tot de Renato Novaes, care parcurge casa ca o prezență fantomatică. Presa de televiziune speculează despre intențiile șoferului, iar Vicentina răspunde cu un tur de scuze adresat familiilor victimelor, idee interesantă pe hârtie, dar tratată în film ca o secvență repetitivă.
Timp de aproape două ore și jumătate, camera urmărește deplasările lui Vicentina între cartiere și apoi se apropie la întâlniri individuale. Rejane Faria poartă povara dramatică, cu o manieră de exprimare apropiată, cu buzele strânse și gânduri afișate la suprafață, care devine obositoare în repetare. Printre cei vizitați, Fábio Leal oferă un moment puternic ca un iubit bătut care își plânge logodnica. Apare și Fred, prietenul lui Wesley, frontman death-metal cu nanism, interpretat de Giovanni Venturini, care sugerează o viață mai complexă a șoferului, dar firul nu este dus până la capăt.
Martins are ochi pentru mediu și pentru viața comunităților sărace din Brazilia neagră, cu texturi urbane care spun mai mult decât dialogul despre interioritate. Recenzia remarcă însă o rigidizare a explorării prin insistența pe aceleași tipare fără escaladare. Rezultatul rămâne, în principal, interesant la distanță, cu detalii de decor care conturează mai clar luptele personajelor decât portretul lor intim.
