Într-o notă publicată de Revista Film, autorul trece în revistă trei titluri recente și o întâmplare personală, pornind de la premiera mondială a lui Arne Goes to Space. Debutul suedezului Lars Vega este luat ca punct de plecare pentru o observație despre portretul rural și despre tentația de a aduna într-un singur lungmetraj mai multe tipare narative. Până la această proiecție, scrie autorul, ar fi fost tentat să vadă descrierea unei populații rurale ca sumă de forme de degenerescență ca o meteahnă românească sau balcanică.
Filmul reunește o pereche de bătrâni cu tabieturi fixe într-un raport mai mereu conflictual, o întâlnire între personaje neconforme cu standardele, un străin cumsecade aruncat într-o comunitate cu norme radical diferite, un moment de inițiere în care i se predă materia Planeta Pământ, un proces de învățare a datinilor și integrare, o boală necruțătoare care schimbă totul și un bătrân mizantrop care se înmoaie treptat. Potrivit Revista Film, ansamblul funcționează ca mai multe filme suprapuse și rămâne în zona kitsch.
În recenzia lui Salvation, regizat de Tom Nicoll, atenția cade pe Danny, interpretat de Liam Harkins. Personajul este prezentat ca rudă îndepărtată cu protagoniștii lui Cassavetes, ai lui Sean Baker sau ai fraților Sadfie, însă fără aceeași capacitate de a-și pune resursele în slujba unui obiectiv. Efortul său este unic, orientat spre a face businessul să atingă linia de plutire, iar insistența pe aceeași ușă, în loc de căi alternative, îl face previzibil. Deși are trăsături de con artist, el rămâne și nătărău, ceea ce îl face repede antipatic și reduce surpriza filmului. Mentorul lui Danny, prezent în vârfurile peliculei, se adresează cursanților ca unor bărbați care trebuie să-și recapete prestigiul cuvenit, înainte de orice vocație. Filmul atinge razant chestiunea manosferei, fără să o sondeze hotărât.
Musicalul Stuffed, semnat de Theo Rhys, este descris ca mai puțin complice cu așteptările și sensibilitățile spectatorilor decât The Little Shop of Horrors, mai puțin strident decât Repo! The Genetic Opera și mai puțin inventiv decât Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street. Protagoniștii sunt greu de îndrăgit, iar cântecele sunt ușor de uitat. Debutul este repetitiv, gratuit și pe alocuri insuportabil, inegal și imperfect, dar evită banalitatea.
Nota se încheie cu o relatare despre o recepție Air France în vârful CN Tower, cea mai înaltă construcție din emisfera vestică. De la 346 de metri înălțime autorul privește jucătorii echipei locale de baseball și are senzația unui decor de film din seria Bond, răsfățat cu stridii și caviar. Senzația este întreruptă de căderea ochelarilor de soare din buzunar în timp ce căuta un platou. Episodul a declanșat un demers detectivistic lipsit de urmăriri, tentative de seducție sau asasinat, iar obiectul încă nu a fost găsit.
