Chris Nolan a lansat Odiseea, un lungmetraj de trei ore filmat cu camere IMAX pe locații de munte și plaje pustii, cu o distribuție care include Matt Damon în rolul lui Ulise, Anne Hathaway în rolul Penelopăi, Robert Pattinson în rolul lui Antinous, Tom Holland în rolul lui Telemah, Charlize Theron în rolul Calypso, Zendaya în rolul Atenei și Lupita Nyong’o în rolul Elenei din Troia. Filmul ajunge în săli din întreaga țară începând de vineri, 17 iulie, și este prezentat ca o epopee maximalistă construită în jurul unor decoruri și efecte practice de mare anvergură.
Potrivit Scena9, recenzia notează că producția are un spectacol vizual consistent și momente care generează emoție, dar că problemele centrale țin de materialul sursă și de modul în care regizorul gestionează ideile. Textul subliniază obsesia lui Nolan pentru teme recurente — costul obsesiei, conflictul total și consecințele sale, ambiguitatea morală, timpul ca forță motrice — teme care se regăsesc și în Odiseea și care se potrivesc mai bine decât s-ar aștepta cu un poem epic vechi de trei milenii.
Adaptarea urmărește absența de 20 de ani a lui Ulise — 12 ani de război troian plus opt ani suplimentari — întoarcerea sa în Ithaca și confruntarea cu pețitorii, în timp ce Penelopa este încolțită de Antinous și Telemah caută informații despre tatăl său. În film, Ulise este captiv ani de zile al Calypso, care îi oferă un lotus narcotic, iar Atena intervine sporadic pentru a-l împinge spre casă. Nolan insistă asupra ideii de colaps al epocii bronzului, prima mare apocalipsă înregistrată de istorie, și ia libertăți cu elemente supranaturale și cu detalii istorice, cum ar fi armurile și caii troieni.
Recenzia atrage atenția asupra unor alegeri lingvistice și de traducere. În versiunea românească, subtitrarile sunt descrise ca execrabile, cu exemplul Ro-Image 2000 care ar traduce „common gods” drept „zei obișnuiți”. În dialog, Telemah folosește „dad” și Ulise comandă să se țină „ursa mare la port”, detalii puse pe seama unei traduceri recente, foarte moderne, folosită ca sursă principală de Nolan.
Printre secvențele apreciate se numără întâlnirea cu vrăjitoarea Circe, interpretată de Samantha Morton, cu efecte practice de transformare a echipajului în porci, precum și portretul ciclopului Polifem, descris ca o operă de artă și unul dintre cele mai bune monștri văzuți recent. Coborârea în Hades, filmată pe o plajă din Islanda în penumbră cu camere IMAX, este de asemenea menționată ca scenă puternică. În același timp, secvența cu lestrigonii este calificată ca nadir al filmului, iar finalul din Hades, cu eroii fugăriți de fantome, devine ridicol.
Analiza converge asupra ambiției ca problemă centrală. După Oppenheimer, Nolan ar fi decis să discece opera tatălui culturii occidentale, cu dorința de a include dramă, război, zei, ciclopi și un twist final. Cu trei ore de metraj, filmul ar părea diluat, pendulând între epopee și idei șubrede despre datorie, uitare și regret, între intenția poetului și cea a regizorului-scenarist. Hybris-ul este invocat ca explicație pentru tensiunea dintre spectacolul tehnic și coerența narativă.
