Conform No Film School, romanul lui Mary Shelley publicat în 1818 a generat prea multe adaptări pentru a fi numărate, iar publicația a selectat zece reimaginări distincte care nu urmăresc fidelitatea față de sursă, ci continuitatea temelor monstrului singuratic și a științei nebune. Lista pornește de la impactul filmului din 1931 al lui James Whale și ajunge la producții recente care mută mitul în contexte diferite.
Un film italian gotic îi atribuie lui Frankenstein o fiică, Tania Frankenstein, interpretată de Rosalba Neri, absolventă de medicină și chirurg, care vrea să ducă mai departe experimentele de reanimare ale tatălui. Portretul o apropie mai degrabă de o femme fatale elegantă și seducătoare decât de un savant nebun clasic, iar povestea pune accentul pe autodistrugerea familiei Frankenstein și pe transplanturi cerebrale care oferă unui iubit mai în vârstă un corp mai tânăr. În „The Spirit of the Beehive” (1973), două surori din Spania anilor 1940 privesc o proiecție a lui Frankenstein din 1931, iar Ana, interpretată de Ana Torrent, începe să confunde ficțiunea cu realitatea. Lumina gălbuie și decorul rural devin simboluri ale confruntării cu trecutul întunecat al dictaturii lui Franco, iar filmul urmărește viața cotidiană a fetelor până la un incident violent al regimului.
„The Rocky Horror Picture Show” (1975) transformă monstrul într-un bărbat blond atrăgător creat de Dr. Frank-N-Furter, interpretat de Tim Curry, într-un amestec de musical, invazie extraterestră și horror gotic erotic. În „Frankenhooker” (1990) al lui Frank Henenlotter, Elizabeth Shelley este ucisă de o mașină de tuns iarbă redesenată de prietenul ei Jeffrey Franken, care încearcă să o readucă la viață cu bioelectricitate din părți de schimb, o parodie cu accente de droguri și sleaze newyorkez care păstrează ideea consecințelor creației. Tim Burton mută arhetipul în „Edward Scissorhands”, unde experimentul neterminat al unui inventator, interpretat în ultimul său rol de Vincent Price, este un tânăr blând cu mâini de foarfece, luat în primire de o familie suburbană, în contrast cu vecinii ipocriți.
Serialele extind mitul în formate episodice. În sezonul 5 al lui X-Files, episodul „The Post-Modern Prometheus” trimite agenții Mulder și Scully într-un oraș mic unde sarcini-surpriză sunt legate de o legendă urbană, The Great Mutato, și construiește un omagiu la monștrii Universali și la Shelley. Drama puțin văzută „Subject Two” îi reunește pe Dean Stapleton și Christian Oliver într-o cabană înzăpezită, în rolurile doctorului Franklin Vic și ale subiectului Adam, într-un dialog rece despre durere, singurătate și ce înseamnă să fii uman când învierea e posibilă. În Fringe, sezonul 3, episodul 9 „Marionette”, echipa investighează o donație inversă de organe și un plan de reanimare, după un arc cu univers paralel și doppelgangeri, episod votat de Entertainment Weekly printre cele mai bune ale serialului.
Reinterpretările recente aduc mitul în contexte sociale actuale. În „The Angry Black Girl and Her Monster” (2023), Vicaria încearcă să-și readucă fratele ucis de violența bandelor, iar eșecul o face să se teamă de violența lui, transpunând tema monstrului pe comunitatea neagră. La scurt timp după versiunea lui Guillermo del Toro, Maggie Gyllenhaal realizează „The Bride!”, care centrează povestea pe personajul Mireasa din Bride of Frankenstein (1935), interpretat aici de Jessie Buckley ca Ida, o femeie reînviată și posedată de spiritul frustrat al lui Mary Shelley, alături de Christian Bale în rolul monstrului.
