Potrivit The Guardian, recenzia celui de-al doilea lungmetraj al Clarei Trischler, Night of the Coyotes, se concentrează nu pe viața de după trecerea frontierei, ci pe comunitatea rămasă în urmă. Filmul urmărește micul oraș mexican El Alberto, unde plecările constante spre Statele Unite au redus populația și au lăsat în urmă un peisaj marcat de absențe.
În El Alberto, reconstituirile nocturne ale traversării funcționează simultan ca avertisment și ca atracție pentru vizitatori. Evenimentele sunt promovate sub numele Caminata Nocturna, adică „drumeție nocturnă” în spaniolă, și angajează localnici să interpreteze roluri precise, inclusiv ale așa-numiților coyotes, traficanții de persoane. Participanții parcurg o secvență pusă în scenă, de la încărcarea în autovehicule până la intimidare din partea coyotes și interogare de poliție.
Deschiderea filmului construiește tensiune prin imagini familiare ale migrației: șoapte în noapte, grupuri care se târăsc spre o frontieră nevăzută, apoi o lumină puternică, focuri de armă în aer și apariția unei mașini de poliție. Secvența este ulterior dezvăluită ca ficțiune pusă în scenă, o punere în rol organizată de comunitate.
Abordarea este observațională. Recenzia notează că pelicula acordă puțină atenție impactului psihologic și întrebărilor etice ridicate de exerciții. Un exemplu menționat este alegerea unei femei, fără pregătire clară, pentru a reprezenta o victimă de agresiune în cadrul unei ieșiri nocturne.
În același timp, Trischler surprinde durerea colectivă care înconjoară El Alberto. Filmul adună mărturii personale ale celor întorși din Statele Unite și ale copiilor separați de părinți, în care predomină sentimentul pierderii și al distanței. Granița fizică este prezentată ca doar una dintre bariere, alături de experiențele ratate și golurile afective pe care migrația le lasă în urmă.
