NAZA, documentarul de 80 de minute semnat de Yuval Abraham și Rachel Szor, a fost prezentat în 2026 la New York Film Festival. Potrivit Slant Magazine, lucrarea este construită ca o investigație jurnalistică pornind de la interviuri cu 24 de informatori din unitățile speciale de intelligence și drone ale I.D.F. Majoritatea convorbirilor au loc în Tel Aviv, cu interlocutori filmați în profil, cu fața și vocea mascate digital. Orașul devine un simbol recurent al filmului, contrastând cu relatările despre Gaza.
Termenul NAZA este folosit în interiorul I.D.F. pentru a desemna pierderile civile estimate într-o zonă potențială de lovitură. Un martor anonim intervievat pe un acoperiș în Tel Aviv descrie un standard în care cinci sau șase NAZA sunt considerate acceptabile pentru un singur suspect Hamas vizat prin dronă, iar pragul de 20 ar ridica întrebări. Filmul relatează un caz în care a fost aprobată o acțiune cu 500 NAZA, care a nivelat un cartier întreg pentru eliminarea unei singure ținte.
Documentarul prezintă sisteme menționate de informatori: Lavender A.I., algoritm de data-scraping folosit pentru identificarea operativi Hamas, prezentat cu o marjă de eroare de 15%; programul „Where’s Daddy?”, utilizat împreună cu hacking telefonic și supraveghere de masă pentru a marca ținte la domiciliu; zonele de „anihilare”, spații supravegheate de la distanță în care personalul I.D.F. primește indicații de a ucide orice palestinian întâlnit; și „Bibi Department” din intelligence-ul militar, atribuit sarcinii de a păstra legitimitatea internațională prin presiuni asupra surselor de informații.
Abraham și Szor plasează mărturiile în contextul traumei de 10/7 și al unei ștergeri sistematice, pe termen lung, a subiectului palestinian din narațiuni istorice și media. Intervievații descriu un tabu impus între colegi împotriva punerii sub semnul întrebării a ordinelor și o deumanizare care devine inconștientă. Sunt folosite formule de distanțare precum „cantitate în locul calității” și atribuirea acțiunii către „ei” sau „noi”. Un subiect califică campania din Gaza drept „genocid”. Filmul face referire la documentare precum The Act of Killing și The Emperor’s Naked Army Marches On pentru modul în care participanții la crime de război își gestionează complicitatea.
Mărturiile provin în mare parte de la tehnicieni educați, din clasa de mijloc, care operează de la distanță, în spatele monitorului. Un informator spune că experiența seamănă cu un joc video, cu o structură de misiuni și feedback vizual descrisă ca având un caracter insidios de divertisment. Prin inserții de arhivă și întrebări punctuale, NAZA urmărește cum logica utilitară a birocrației și a tehnologiei este aplicată în războiul din Gaza.
