Debutul de lungmetraj al regizorului australian Adrian Chiarella, Leviticus, este prezentat în cronica semnată de Alexia Amalia Plaiasu în Revista Echinox ca un thriller romantic queer cu elemente horror centrat pe o relație între doi adolescenți dintr-un oraș mic, profund religios. Potrivit cronicii, filmul nu se înscrie în logica lansărilor de Pride Month și nici în valul recent al horror-ului comercial, ci pornește de la interesul pentru consecințele politicilor de reformare și excludere îndreptate împotriva celor care nu respectă parametrii conservatori.
În narațiune, spațiul este construit tern și distant, unde alteritatea este tratată ca impuritate, iar persoanele de încredere devin surse de rău. Comunitatea religioasă intervine printr-un ritual de exorcizare prezentat ca reformare spre normalitate, iar supranaturalul capătă o dublă valență: apare o figură monstruoasă capabilă să ia forma persoanei iubite. Prin acest mecanism, respingerea nu se limitează la reprimarea relației queer, ci distruge și refugiul afectiv al personajelor. Horror-ul este folosit nu pentru jumpscares, ci ca regim de reprezentare al fricii de a fi considerat nepotrivit.
Cronica subliniază intenționalitatea deciziilor regizorale. Lumina, cromatica și mizanscena construiesc o opoziție între tonuri reci, adesea albastre, ale mediului exterior și scenele dintre Naim, interpretat de Joe Bird, și Ryan, interpretat de Stacey Clausen, care tind spre un realism poetic languros. Spațialitatea opune naturalismul rural industrialismului poluant, iar tensiunea dintre puritate și impuritate, autentic și artificial, organizează materialul vizual. Perspectiva rămâne realistă, uneori observațională, iar coloana sonoră este introdusă exclusiv diegetic, accentuând subiectivitatea în momente cheie, inclusiv în secvențele finale.
Filmul are sub 90 de minute. Durata limitează dezvoltarea relației înainte de introducerea elementelor horror, deși cei doi protagoniști trăiesc o interdependență simbolică pe tot parcursul. Chimia dintre Joe Bird și Stacey Clausen compensează parțial această carență, oferind credibilitate unei relații care atinge tensiunea dramatică maximă târziu în narațiune. Scenariul este împânzit de simbolistică și trimiteri la Cartea Leviticului, iar camera alternează apropierea și distanța în urmărirea parcursului personajelor.
Potrivit analizei din Echinox, Leviticus folosește specificul horror-ului pentru a descrie traume queer, transformând frica de supranatural într-o extensie a anxietăților reale generate de respingere, stigmatizare și presiunea conformării. În ciuda faptului că premisa și potențialul actoricesc nu sunt exploatate integral, debutul rămâne promițător și poziționează pe Chiarella ca un regizor australian al cărui parcurs viitor merită urmărit.
