Susține
critica8 octombrie 20262 min citire

Recenzia Slant Magazine pentru „La Bola Negra” a lui Los Javis

Slant Magazine scrie că lungmetrajul lui Javier Calvo și Javier Ambrossi, distribuit de Netflix, amestecă trei linii temporale într-un tribut adus lui Federico García Lorca și încearcă să aplaneze vinovăția colectivă a Spaniei.

Foto: Slant Magazine — Film

Potrivit Slant Magazine, lungmetrajul „La Bola Negra” semnat de Javier Calvo și Javier Ambrossi, cunoscuți sub numele de Los Javis, ajunge pe Netflix în 2026, cu o durată de 155 de minute. Filmul este adaptat de Calvo, Ambrossi și Alberto Conejero după piesa cu același nume a lui Conejero și reunește în distribuție pe Guitarricadelafuente, Miguel Bernardeau, Carlos González, Milo Quifes, Lola Dueñas, Penélope Cruz, Glenn Close și Julio Torres. Scenariul aparține trio-ului Calvo, Ambrossi și Conejero.

Povestea începe în 1937, într-un sat andaluz unde localnicii pro-naționaliști sărbătoresc sosirea aliaților italieni. Revelionul se transformă în tragedie când avioanele fasciste ale lui Benito Mussolini trag asupra sătenilor, un accident care schimbă viața tânărului trompetist Sebastián, interpretat de Guitarricadelafuente. Secvența îl arată pe Sebastián printre dărâmăturile unei biserici bombardate, folosind săgețile înfipte într-o statuie a Sfântului Sebastian pentru a se ridica, în timp ce miei aleargă prin jur. Imaginea leagă de la început mai multe fire de martiriu și sacrificiu și marchează tensiunea dintre real și imaginar pe care criticul o identifică ca motor al filmului.

Acțiunea se desfășoară pe trei linii temporale a căror legătură devine clară treptat. În una, Sebastián este înrolat în forțele fasciste în timpul Războiului Civil Spaniol și are sarcina de a îngriji un prizonier republican, Rafael Rodríguez Rapún, jucat de Miguel Bernardeau, într-un spital. Într-o altă linie, plasată cu cinci ani mai devreme, tânărul granadez Carlos, interpretat de Milo Quifes, rămâne marginalizat după ce este exclus din cazinoul tatălui său. În 2017, istoricul Alberto, jucat de Carlos González, trăiește la Madrid și moștenește mai mult decât se aștepta după ce află de moartea unui bunic pe care nu l-a cunoscut. Cei trei protagoniști sunt gay, iar filmul acordă un loc central trezirii sexuale a lui Sebastián, descrisă ca fiind maudlină și apropiată de un registru de inocență fragilă.

Recenzia notează că Rafael Rodríguez Rapún este singurul personaj major inspirat dintr-o figură reală și că întreaga construcție este un tribut adus poetului și dramaturgului Federico García Lorca. Un element remarcat este interpretarea savantei de Lorca jucată de Glenn Close, al cărei accent spaniol este descris ca neconvingător. O revelație majoră a narațiunii este că una dintre linii este o reimaginare dorită a unei lucrări pierdute a lui Lorca, păstrată astăzi doar în fragmente. Din această perspectivă, Calvo, Ambrossi și Conejero sunt prezentați ca păstrători ai unei generații mai tinere nemulțumite de cultura tăcerii din jurul atrocităților regimului Franco.

Slant Magazine consideră că gesturile suprarealiste ale regizorilor, deși atrăgătoare, nu reușesc să facă mai poroase granițele dintre cele trei linii temporale. Personajul Teresa, mama lui Alberto și interpretată de Lola Dueñas, apare inițial ca o figură care se revoltă irațional împotriva fiului său, motivația fiind ulterior legată de abandonul patern. În loc să pună în discuție generația tăcută, filmul oferă confort, iar ruptura cea mai mare este descrisă ca un gest de liniștire a vinovăției colective a națiunii prin educația sentimentală a unui ucigaș infantilizat de victima care își permite propria moarte.

Newsletterul Numa Film News

O selecție săptămânală din ce am publicat: știri de industrie, critică și film românesc. Fără spam, fără reclame, dezabonare dintr-un click.

Îți folosim adresa doar ca să-ți trimitem newsletterul. Poți ieși oricând, din linkul aflat în fiecare mesaj. Detalii în politica de confidențialitate.

Din aceeași rubrică

Vezi tot

Nou pe canalele pe care le urmărim