Premieră mondială la Festivalul de Film de la Cannes, Jurnalul unei cameriste de Radu Jude este prezentat ca un omagiu adus româncelor care practică munca de îngrijire în Vestul Europei. Potrivit Scena9, filmul se sprijină pe un tur de forță al Anei Dumitrașcu și urmărește trei luni din viața Gianinei, angajată ca bonă live-in la Bordeaux pentru Louen, fiul lui Marguerite și Pierre Donnadieu.
Punctul de vedere al cronicii pornește de la experiența de vizionare în străinătate, în sală cu spectatori francezi și internaționali, față de receptarea obișnuită acasă. Autorul notează că filmul folosește un contrast formal între scenele din Franța, filmate pe o cameră clasică de cinema, și secvențele din România, realizate ca imagini sărace pe camere de telefon. Distanța dintre aici și acolo devine astfel și o problemă de medialitate, nu doar de narațiune.
Gianina locuiește cu familia Donnadieu, interpretată de Mélanie Thierry în rolul lui Marguerite și de Vincent Macaigne în rolul lui Pierre Donnadieu. În paralel, menține legătura prin video cu fiica de nouă ani rămasă în grija bunicii la sat, cu promisiuni de întoarcere de sărbători și cu mici video-jurnale filmate pe telefon. Contrastul dintre centrul Bordeaux-ului și ruralul românesc, unde se taie găina și se merge cu căruța, este folosit pentru a marca decalajul afectiv și social. În universul personajului, bărbații sunt absenți sau abuzivi, iar spațiul social rămâne marcat feminin.
În interiorul filmului apare o adaptare scenică a nuvelei omonime de Octave Mirabeau, realizată de un colectiv de studenți condus de regizoarea de teatru Ilinca Manolache. Scena din ramă pune în discuție diferențe de clasă și efectul de întărire a stereotipurilor, inclusiv misoginia și male gaze-ul, chiar într-un mediu progresist inspirat de Augusto Boal. Jude integrează și alte straturi mediale: filme canonice la televizor, imagini reale de pe frontul războiului ruso-ucrainean găsite pe Facebook și o secvență în care fetița Gianinei aruncă telefonul după o ceartă.
Filmul abordează trauma femeilor care practică munca de îngrijire, sindromul Italia, ipocrizia burgheză și marile conflicte armate contemporane, continuând seria de protagoniste feminine din opera lui Jude, alături de Angela din Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (2023) și Mariana din Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (2018). Este citat Jean Genet din Notre-Dame-des-Fleurs: „Liber, cu alte cuvinte, exilat între vii, mi-am croit un suflet pe măsura locuinței mele”. Cronica notează prezența la aceeași ediție a festivalului a Jurnalul unei cameriste și a Fjord de Cristian Mungiu, ambele despre migrația economică românească.
