Potrivit BFI — Sight and Sound, cea de-a șaptea ediție a proiecțiilor „Eniaios” s-a încheiat la Temenos, în Arcadia, în luna iunie 2026, cu ultimele patru cicluri (XIX–XXII) ale epului de 80 de ore. Evenimentul a adus laolaltă cineaști, criticii și studenți la film, subiectul fiind o experiență de vizionare în aer liber, sub cerul aradian, care subliniază viziunea lui Markopoulos de a transforma proiecția într-un ritual de contemplare a luminii și a umbrei.
Gregory J. Markopoulos (1928-1992) a fost un pionier al cinematografiei greco-americană, recunoscut pentru combinarea temelor literare și mitologice cu un limbaj vizual inovator. În anii 1960, după „The Illiac Passion” (1967) și „Galaxie” (1966), a abandonat narativul în favoarea unor studii asupra oamenilor, peisajului și arhitecturii. Filmul său „Eniaios” (1947-1991) este o re-editare de 80 de ore a întregii sale cariere, realizată cu mai multe expuneri și montaj experimental pe o cameră Bolex. În 1967, frustrat de recepția cinematografiei avant-garde din Statele Unite, Markopoulos s-a mutat în Europa, unde a conceput Temenos, un arhiv și un spațiu de proiecție dedicat filmului său.
Restaurarea epului a început în 2000, sub coordonarea partenerului său Robert Beavers. În 2004 au fost prezentate ciclurile I și II, iar în anii următori, în 2008, 2012, 2016, 2022 și 2024, au urmat proiecții ale altor cicluri, fiecare fiind inspectat de voluntari pentru a asigura integritatea fiecărui cadru. În iunie 2026, restaurarea a fost finalizată, iar ultimele patru cicluri au fost difuzate în cadrul unei serii de patru nopți, fiecare sesiune începând cu o călătorie de o jumătate de oră de la Lyssarea la valea Temenos.
În timpul proiecțiilor, participanții au experimentat un ritm de vizionare unicat, caracterizat prin intermitența imaginilor cu segmente de leader negru și clar, care creează un flux de conștiință vizuală. Ciclul XIX a deschis cu un portret al artistului spaniol Eduardo Arroyo, urmat de imagini ale ruinilor clasice și ale colțurilor însorite ale grădinilor, toate proiectate la un ritm mai rapid decât o clipă. În ciclurile XX și XXI, au fost prezentate portrete ale lui Basil Wright și Carl J. Burckhardt, iar în ciclul XXII, poetul Eugenio Montale.
Proiecțiile au fost coordonate de Kate MacKay, curator asociat al Berkeley Art Museum și Pacific Film Archive, care a preluat rolul de proiector în 2008, înlocuind Karl Kels, care a proiectat primele cicluri în 2004. Voluntarii și Beavers au asigurat că fiecare cadru a rămas intact, iar atmosfera naturală a valei – flori sălbatice, aer de pin, cântec de păsări și lumină lunară – a completat experiența, realizând deschiderea și libertatea pe care Markopoulos le-a visat pentru Temenos.
Ciclul final a adus în prim-plan patru secțiuni din „The Illiac Passion”, în care participanții adoptă roluri mitologice, și trei secțiuni din „Eros, O Basileus” (1967), în care Beavers apare ca Regele Eros. Această combinație a creat o constelație de imagini ce atrage atenția asupra frumuseții, dorinței și pasiunii. În plus, evenimentul a evidențiat devotamentul Beavers față de proiectul Temenos, care a făcut posibilă restaurarea și debutul „Eniaios” sub cerul aradian.
