I Play Rocky a avut premiera la Festivalul de Film de la Toronto și este prezentat ca o comedie-dramă despre cum s-a născut Rocky, potrivit The Guardian. Cronica notează că filmul lui Peter Farrelly se sprijină pe nostalgia ușoară pentru lungmetrajul premiat cu Oscar care împlinește 50 de ani și că mizează mai mult pe recunoaștere decât pe analiză.
În centrul peliculei se află Anthony Ippolito, care îl interpretează pe Sylvester Stallone. Recenzia subliniază că fizicul, mimica și prezența actorului sunt atât de apropiate de Stallone încât spectatorul nu se mai desprinde de iluzie, nici în secvențele care recreează imagini consacrate din cultura populară. Ippolito nu joacă doar pe Stallone care îl joacă pe Rocky Balboa, ci estompează granița dintre cele două personaje. În scenele în care viitorul soț al lui Stallone, Sasha, interpretată de AnnaSophia Robb, apare alături de el, sau în confruntările cu producătorii Irwin Winkler, jucat de PJ Byrne, și Robert Chartoff, jucat de Toby Kebbell, figura lui Rocky rămâne vizibilă.
Povestea pornește din momentul în care actorul aflat în dificultate intră într-un bar și vede la televizor meciul Chuck Wepner contra lui Muhammed Ali. Barmanul anticipează o victorie rapidă a lui Ali, însă Wepner rezistă aproape 15 reprize și provoacă entuziasmul publicului. Din acel episod se naște ideea lui Rocky. Recenzia vede subiectul ca potrivit pentru Farrelly, regizorul lui Green Book din 2018, un alt film despre un bărbat alb a cărui poveste devine valorificabilă prin apropierea de un personaj negru remarcabil.
Farrelly și scenaristul Peter Gamble construiesc secvențe de negociere în Hollywood care devin nucleul comic al filmului. Agenții lui Stallone sunt eliminați din narațiune pentru a permite confruntări directe între actor și producători. Într-un moment, Stallone privește uimit dar ferm în timp ce i se oferă până la 400.000 de dolari pentru scenariu în schimbul renunțării la rolul principal în favoarea lui Clint Eastwood sau Ryan O’Neal. Umorul este construit pe standoffs de tipul celor din There’s Something About Mary.
După primele confruntări, pelicula intră în modul fan service, refăcând producția lui Rocky cu o distanță de viewfinder. Urcarea scărilor Muzeului de Artă din Philadelphia este prezentată și prin prisma Steadicam-ului care a făcut posibilă imaginea istorică. Distribuția secundară susține momentele mai slabe: Stephan James aduce o impresie caldă a lui Carl Weathers, Jay Duplass este John Avildsen, iar PJ Byrne fură scena ca Winkler, prins între Stallone și șeful de studio cronic pesimist jucat de Tracy Letts.
Amuzamentul rămâne constant, dar patosul lipsește. În afară de câteva momente legate de relația lui Stallone cu câinele Butkus, filmul este adesea la fel de gol emoțional ca privirea personajului. Mizele psihologice sunt tratate pe scurt, prin replici despre traume rostite de Matt Dillon în rolul lui Stallone Sr și de Robb în rolul primei soții Sasha Czack. Linia cea mai incisivă despre nevoia disperată a actorului de a fi văzut nu este dezvoltată. În loc să aprofundeze, I Play Rocky repetează arcurile emoționale ale originalului din 1976, lăsând sursa să poarte povara. Filmul este programat în cinematografe pe 6 noiembrie.
