Debutul de lungmetraj al lui Hoda Taheri și Boris Hadžija, I Plant My Hand in the Garden, este în competiția celei de-a 23-a ediții a Giornate degli Autori, prezentat în cea de-a doua zi a Festivalului de Film de la Veneția 2026. Potrivit Cineuropa, filmul se situează între autobiografie și ficțiune și pune sub semnul întrebării granița dintre realitate și narațiune încă din primele secvențe, abordând familia, identitatea și apartenența.
Povestea pornește de la Hoda, refugiată iraniană stabilită la Berlin, însărcinată de Boris, bărbat queer serbo-montenegrin. Cei doi decid să se căsătorească și să crească copilul împreună, însă începutul unei noi familii se lovește de așteptările familiale, de birocrație și de identități greu de lăsat în urmă. Filmul deschide cu un apel video între Serbia și Iran, în care Hoda îi anunță mamei și surorii sale despre nuntă și sarcină, stabilind de la început o geografie emoțională compusă din țări, limbi și familii separate de frontiere pe care tehnologia le traversează doar parțial.
Narațiunea avansează pe fragmente, în mare parte filmate cu cameră statică. Familiile se întâlnesc, vorbesc la masă, își împărtășesc secretele; cele două mame vitrege comunică prin Google Translate, situație care generează atât comedie, cât și un sentiment de înstrăinare. Taheri și Hadžija joacă propriile roluri și își implică familiile reale, transformând material autobiografic într-un material continuu eluziv. Tăieturile temporale, tranzițiile de tip oniric, visele relatate de personaje și ruperea celui de-al patrulea perete întrerup linearitatea. O secvență cu un ginecolog se încheie cu un prim-plan care amintește de L'Origine du monde de Courbet, iar ulterior Hoda returnează rochia de mireasă, afirmând că nu a purtat-o, după care apar imagini care pun din nou sub semnul întrebării certitudinile acumulate.
Ficțiunea nu reconstruiește experiența, ci o supune unei transformări. Nu este mereu clar ce aparține experienței trăite și ce a fost construit pentru film, iar această ambiguitate devine principalul instrument narativ. Copilul care urmează să se nască are o dublă dimensiune: prezență concretă și imagine a unui viitor încă nedefinit, pe care se proiectează dorințe și temeri legate de parentalitate. Discursul se lărgește spre identitate: a fi mamă sau tată, refugiat sau cetățean, soț sau soție înseamnă nu doar ocuparea unei poziții definite legal sau social, ci și confruntarea cu rolurile deja<|message|> imaginate de ceilalți. Identitatea LGBTQ+ se intersectează cu migrația, cetățenia, naționalitatea și familia, în timp ce Hoda și Boris caută o formă de apartenență care nu coincide neapărat cu opțiunile disponibile.
I Plant My Hand in the Garden a fost produs de DFFB (Germany), Cruising (Germany), Naked (Serbia) și Mala (United States). Agentul de vânzări internaționale este Square Eyes (Austria). Recenzia notează că structura fragmentară și unele răsturnări mai radicale pot părea programatice, mai ales când efectele de dezorientare devin previzibile, însă oscilația constantă reușește să transforme o poveste privată într-o reflecție mai largă despre construirea relațiilor. Filmul dialoghează cu tema ediției Giornate degli Autori, în care personajele traversează granițe geografice, sociale și emoționale, iar filmele estompează liniile dintre documentar și ficțiune, memorie și invenție.
