Gregg Araki revine pe marele ecran după un deceniu petrecut în televiziune cu I Want Your Sex, o comedie screwball despre un aranjament sub-dom între internul Elliot, interpretat de Cooper Hoffman, și artista Erika Tracy, interpretată de Olivia Wilde. Potrivit Sight and Sound, regizorul descrie filmul ca pe o scrisoare de dragoste sex-pozitivă despre ruptura generațională și despre condițiile în care a crescut generația Z, cu dialoguri co-scrise împreună cu Karley Sciortino, coloumnistă de sex la Vogue.
Araki a marcat anii ’90 cu Teen Apocalypse Trilogy — Totally F***ed Up, The Doom Generation și Nowhere — un set de filme pop-punk de art-house care l-au consacrat ca un reper al New Queer Cinema. În anii 2000 a atras atenție mai largă cu Mysterious Skin din 2004 și cu comedia stoner Smiley Face din 2007. Filmele sale sunt construite pe vibrații, coloane sonore shoegaze și pe personaje angajate în aventuri sexuale eliberate, dorință queer și o stare de enervare apocaliptică.
În interviu, Araki explică că teza centrală a noului lungmetraj este că rănirea face parte din creștere personală și interpersonală. El vorbește despre ani de relații, despărțiri și trădări, despre momente devastatoare care intensifică ulterior efervescența. Regizorul spune că reacția Erikei la lipsa de sex în rândul tinerilor este și reacția sa: de ce generația nu face sex.
I Want Your Sex a pornit ca un spec script al lui Sciortino. O versiune a fost aproape produsă în 2015, cu o internă feminină și un șef masculin, dar proiectul s-a destrămat. Araki consideră că politicile sexuale ale versiunii actuale sunt mai interesante, iar personajul Erika nu exista în scenariul inițial. Regizorul vede coliziunea dintre cei doi protagoniști ca pe o confruntare între sinele mai tânăr și cel mai vârstnic: Elliot este modelat după el la aceeași vârstă, un tânăr artistic nesigur, care ieșea de curând din dulap, iar Erika funcționează ca un port-voce al propriilor sale declarații din interviuri trecute.
Filmul păstrează obsesia pentru apocalipsă a lui Araki, dar la o scară mai umană. Regizorul a finalizat restaurarea lui Nowhere din 1997 chiar înainte de producția noului film, lucru care l-a împins spre un registru mai pop și mai stilizat. Sunt vizibile ecouri din filme anterioare, inclusiv un cadru final care amintește de coridorul alb luminos din Kaboom, câștigător al primului Queer Palm în 2010. Araki descrie Nowhere drept pur el și vorbește despre cum anumite titluri ale sale reflectă personalitatea sa, în timp ce altele au fost primite diferit de critică, inclusiv The Doom Generation, inclus de Roger Ebert printre cele mai slabe filme ale tuturor timpurilor.
