Documentarul Gimme Shelter al formației Rolling Stones, realizat de Charlotte Zwerin și frații Maysles, a fost filmat și lansat în perioada de vârf a mișcării de contracultură cinematografică. Potrivit No Film School, materialul pune în prim-plan procesul din spatele turneului și converge inevitabil spre tragedia de la Altamont, un moment care a schimbat percepția asupra concertelor și a modului în care sunt înregistrate.
Proiectul a pornit dintr-o solicitare a tour manager-ului trupei, Ronnie Schnieder, care a ales echipa să urmărească formația în culise pentru concertul de la Altamont. Planul inițial prevedea între o jumătate de oră și 45 de minute de imagini destinate unui film TV. Extinderea turneului, cu o apariție la un festival în West Palm Beach, a permis evoluția proiectului dincolo de formatul inițial.
Filmul s-a concentrat în final asupra concertului din 1969 de la Altamont Speedway, unde securitatea a fost asigurată de Hells Angels Motorcycle Gang. Tensiunile au crescut pe parcursul zilei, cu confruntări între membri ai grupării și participanți și incidente fizice în zona artiștilor. Marty Balin a fost doborât în timpul spectacolului de un membru Hells Angel, iar la sosirea cu elicopterul înainte de set, Mick Jagger a fost lovit la față de un spectator.
Punctul culminant este înregistrat în timpul interpretării piesei „Under My Thumb”. Fanul de 18 ani Meredith Hunter a încercat să urce pe scenă împreună cu alți oameni și a fost reținut de unul dintre membrii Angels. După ce a fost aruncat de pe scenă, Hunter a scos o armă asupra gardianului care îl reținea. A fost împins din nou și înjunghiat de mai multe ori în spate, murind pe loc. Imaginile morții au fost surprinse de cameramani și au rămas în montajul final.
Abordarea regizorală a renunțat la interviurile semi-scenarizate și la intervenția în evenimente, mizând pe captarea majorității situațiilor pe măsură ce se petreceau. Această lipsă de intervenție este prezentată ca un exemplu central al cinematografiei de contracultură din acea perioadă. Portretul lui Jagger în timpul concertului, luminat cu un backlight roșu profund, este descris ca având o intensitate romantică și tulburătoare, uneori caracterizată ca satanică, iar intenționalitatea efectului rămâne discutată.
Analiza citată în material include observația legendară a lui Pauline Kael, potrivit căreia „the Maysles brothers hit the cinema verité jackpot”. Articolul subliniază că, deși reacția inițială la lansare a fost de respingere, filmul rămâne un document despre puterea performanților idolatrizați și despre riscurile pe care le generează, o lectură care își păstrează forța și în contextul actual al expunerii rapide a tragediilor.
