În iunie 1977, „Exorcist II: The Heretic” a fost lansat cu așteptări enorme, fiind succesorul mega-hitului „The Exorcist” (1973). Potrivit BFI — Sight and Sound, filmul promitea să fie cel mai mare producție de vară, însă publicul și criticii l-au primit cu dispreț. La proscenium-ul unui cinema de pe Hollywood Boulevard, o mulțime de spectatori au început să ridice obiecte, să arunce popcorn și să solicite rambursarea biletelor, iar în scurt timp se auziseră zgomote de revoltă.
Directorul britanic John Boorman, cunoscut pentru thrillerul „Deliverance” (1972), a abordat „Exorcist II” cu un ton mai metafizic și mai puțin orientat spre spook. În contrast cu abordarea naturalistă a lui Friedkin, Boorman a ales să creeze un univers visător și psychedelic, care, conform lui David Kittredge, a făcut ca apariția demonului să fie mai puțin amenințătoare pentru spectator. Scenariul, care urmărește fiica Regan (Linda Blair) și investigarea morții preotului Merrin (Max von Sydow), a fost marcat de o estetică care nu a reușit să păstreze tensiunea originală.
Reacția negativă s-a răspândit rapid. Kittredge menționează că „de duminică, box office-ul a căzut pe o cliff, deoarece word-of-mouth-ul era toxic”. Pentru un film care era al treilea în clasamentul de box office la nivel mondial, a apărut un fenomen rar: revolte în săli. În consecință, Boorman a editat în grabă o versiune mai orientată spre horror, schimbând finalul pentru a lăsa preotul Burton în viață. Această reacție a lăsat directorul traumatizat, iar el a descris procesul ca fiind „o cutie închisă și închisă”.
Pe plan tehnic, filmul a fost inovator. Boorman a folosit prima dată Steadicam pentru a crea mișcări fluide care să reproducă perspectiva demonului Pazuzu. De asemenea, a aplicat tehnici de „ghost glass”, folosind sticlă semi-reflectivă pentru iluzii în cameră, și a înregistrat locustii cu camere macro înaltă viteză. Aceste realizări au fost recunoscute ca fiind impresionante, însă producția a suferit de multiple probleme: editorul a renunțat, au existat rescrieri în timpul filmărilor și Boorman a contractat o infecție respiratorie cunoscută sub numele de Valley Fever, aproape că-l ucide.
Impactul asupra industriei a fost semnificativ. Filmul a contribuit la abolirea sistemului de „blind bidding”, unde sălile de cinema plăteau în avans pentru drepturile de proiecție, chiar înainte ca filmul să fie finalizat. În 1980, peste 30 de state au interzis această practică, considerând că „Exorcist II” a trădat proprietarii de săli.
În ciuda reputației sale, David Kittredge rămâne un susținător al filmului, considerându-l unul dintre cele mai interesante lungmetraje ale perioadei. El îl compară cu alte producții considerate flopuri, dar care au încercat să rupă convențiile, cum ar fi „Southland Tales” (2006) sau „1941” (1979). Pentru el, „Exorcist II” reprezintă un exemplu de film care, deși nu a reușit să conecteze publicul, a încercat să exploreze noi teritorii artistice.
