Potrivit Variety, Variety publică o recenzie pentru Evil Genius, lungmetrajul regizat de Courteney Cox care dramatizează cazul cunoscut drept pizza bomber. Este primul film de lungmetraj regizat de Cox după comedia Just Before I Go din 2014 și împarte titlul cu seria documentară a Netflix din 2018 despre același caz.
Filmul are în distribuție pe Patricia Arquette în rolul lui Marjorie Diehl-Armstrong, David Harbour în rolul lui Bill Rothstein și pe actorul-filmmaker Tom McCarthy în rolul livratorului Brian Wells. Recenzia descrie producția ca un vehicul slab construit, care îmbogățește faptele reale cu comedie, dar cu puțină umanitate, și o prezintă ca o farsă amplă, jucată strident. Performanța lui Arquette este caracterizată ca nemodulată, până la limită, în timp ce Harbour aduce un registru mai reținut, șovăielnic.
Nucleul cazului este prezentat așa cum a apărut în documentar și în presa vremii. La 28 august 2003, Brian Wells, livrator de pizza în vârstă de mijlocul vieții, jefuiește o sucursală PNC Bank în afara Erie, Pennsylvania, susținând că este ținut ostatic, cu un dispozitiv exploziv prins la gât care ar urma să explodeze dacă cererile nu sunt îndeplinite. Cere 250.000 de dolari, ia o sumă de patru cifre și este prins de poliție la scurt timp, moment în care bomba explodează și îl ucide, declanșând o anchetă a FBI care se întinde pe ani de zile.
Scenariul este semnat de Courtenay Miles, scenarist la Mindhunter pentru Netflix. Structura diferă de documentar: filmul începe cu un alt omor, când Rothstein anunță poliția despre cadavrul iubitului lui Diehl-Armstrong găsit în congelator, și unește apoi punctele de la un presupus crime pasional spre cazul mai cunoscut de lăcomie. Lungmetrajul are 97 de minute și pune accent pe relația toxică, on-off, dintre Diehl-Armstrong și Rothstein. Sunt incluse flashback-uri cu Harlow Jane, fiica lui Arquette, în rolul tinerei Diehl-Armstrong, iar în distribuție apar și Garret Dillahunt și Danielle Macdonald în rolurile unor complici.
Recenzia notează că montajul și stilul formal sunt reduse, iar tonul este exagerat, cu o imagine intenționat dură și aproximativă semnată de Eigil Bryld și un sound design abraziv care acoperă frecvent dialogul cu needle drops de la Blue Oyster Cult până la Radiohead. Premiera de gală de la Toronto este descrisă ca fiind mică pentru sală, iar publicația consideră că filmul ar avea mai mult sens ca material de streaming, cu potențial de atenție pentru interpretarea lui Arquette.
